BUCURESTI
Şi în capitală se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări spre seară. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 29 de grade.
MUNTE
La munte vremea se va încălzi, dar se va menţine în general instabilă. Mai ales după-amiaza şi seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantităţile de apă vor depăşi 15...20 l/mp şi vor fi condiţii de grindină.
MARE
La mare, vremea va fi uşor instabilă ziua şi va intra într-un proces de încălzire. Cerul va fi variabil, temporar noros ziua în nordul zonei, unde vor fi averse şi descãrcãri electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificari trecătoare. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 şi 26 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 16 şi 20 de grade, cu cele mai ridicate valori în nordul zonei.
VREMEA PE 2 ZILE
Joi vremea va continua să se încălzească. Temperaturile maxime, peste 26 de grade în toată ţara până la 33 de grade la Drobeta Turnu Severin. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare seara în regiunile vestice, nord-vestice şi de nord, unde izolat vor fi ploi de scurtă durată și descărcări electrice. Vântul va avea intensificări, indeosebi spre seara, în zona montană înaltă şi în Câmpia de Vest. Dimineata este posibil să se producă ceață. În capitală, vremea va continua să se încălzească. Dimineaţa, 16-17 grade si temperatura maximă, 31...32 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Şi vineri o vreme deosebit de caldă, local caniculară îndeosebi în zonele de câmpie şi de podiş, unde și disconfortul termic va fi accentuat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 31 și 37 de grade cu cele mai mari valori in Lunca Dunării la Giurgiu dar mai scăzute pe litoral şi în Delta Dunării (25...28 de grade). Spre seară, în interiorul arcului carpatic şi la munte, pe arii restrânse se vor semnala averse și descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină şi de vânt cu aspect de vijelie. În orele dimineții, cu totul izolat, vor fi condiții de ceață. În Bucureşti, vremea va fi caniculară, iar disconfortul termic accentuat. Dimineata, in jur de 17 grade si la amiaza, 35...36 de grade.