Prințul Philip, soțul reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, a luat decizia să renunțe definitiv la condus, după ce a fost implicat într-un accident rutier în luna ianuarie, transmite BBC.
Ducele de Edinburgh a decis să renunțe de bună voie la permisul de conducere, a informat sâmbătă Palatul Buckingham.
Potrivit informării oficiale de la casa regală, prințul a renunțat definitiv la ideea de a mai conduce mașina: "După o analiză atentă, Ducele de Edinburgh a luat decizia de a preda de bunăvoie permisul de conducere"
Ducele de Edinburgh, în vârstă de 97 de ani, nu a fost rănit în accidentul din ianuarie, care a avut loc în apropiere de domeniul Sandringham din Norfolk.
Palatul Buckingham a informat că în accident a mai fost implicat un alt autovehicul, iar poliția a intervenit. Prințul Philip conducea un Range Rover și ieșea de pe un drum lăturalnic când a avut loc accidentul.
Potrivit unor martori oculari, mașina ducelui s-a răsturnat, iar Ducele nu purta centură de siguranță. Aceeași martori au declarat că l-au ajutat pe soțul reginei să iasă din mașină.
Ducele era conștient, dar foarte șocat.Potrivit informațiilor furnizate de Poliția din Norfolk, pasagerii celelilate mașini implicate în accident, un autoturism KIA, au fost tratați pentru răni minore.