Dacă social-democratul Mircea Geoană va obţine victoria la alegerile prezidenţiale, nu este exclus ca negocierile cu FMI de acordare a unui împrumut de 20 de miliarde de euro României să fie blocate definitiv, scrie publicaţia rusă Vedomosti.
Vedomosti citează datele INSOMAR de la mijlocul lunii noiembrie, care prognozau că la organizarea unui al doilea tur de scrutin Băsescu va obţine mai puţine voturi decât contracandidatul său. Astfel, potrivit datelor preliminare, în cazul în care electoratul va alege între doi candidaţi (în locul celor 12, care au participat în primul tur de scrutin), preşedintele Băsescu, de centru-dreapta, va obţine 46% de voturi, în timp fostul ministru de externe Geoană va acumula 54%.
Principala sarcină a noului preşedinte - oricine ar fi acesta - va fi numirea premierului, scrie publicaţia, reamintind că la mijlocul lunii octombrie legislativul român a demis guvernul de coaliţie a lui Emil Boc, iar de atunci în România nu a mai fost format un nou cabinet.
De asemenea, scrie Vedomosti, instabilitatea politică din România a dus la \"îngheţarea\" negocierilor cu FMI care vizau acrodarea unui împrumut în valoare de 20 miliarde de euro pentru România, a cărei economie se va comprima cu 8,5% spre sfârşitul anului. În acelaşi timp, comentează publicaţia rusă, \"în cazul în care Mircea Geoană va obţine o victorie nu este exclus ca negocierile cu FMI să fie blocate definitiv, întrucât candidatul de stânga la prezidenţiale şi-a exprimat, în repetate rânduri, nemulţumirea faţă de angajamentele dure cerute de FMI în schimbul acordării împrumutului\".
\"Dacă noul preşedinte nu va reuşi să obţină susţinerea Parlamentului în ceea ce priveşte numirea premierului, el are dreptul să dizolve legislativul şi să convoace alegeri anticipate. Ceea ce va însemna că ţara nu va avea un guvern viabil până în martie sau aprilie\", adaugă Vedomosti.
Şi Gazeta.ru a consemnat că preşedintele Traian Băsescu, care reprezintă forţele de centru-dreapta, a obţinut majoritatea voturilor la scrutinul de duminică, reuşind să-l întreacă cu puţin pe principalul său contracandidat