UPDATE 21.48: Gelu Diaconu nu vrea să demisioneze, potrivit unor surse Realitatea TV.
UPDATE 19.00: Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au dispus începere urmăririi penale față de alți 8 suspecți, în același caz în care sunt urmăriți penal șefii ANAF.
Potrivit oamenilor legii, reprezentanții Asociației Partida Romilor ” Pro Europa” ar fi deturnat fondurile alocate de la bugetul de stat
Pentru deturnarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, conducerea Asociației Partida Romilor „Pro Europa”, împreuna cu departamentul de contabilitate (reprezentat de Florentina Rotariu si Irina Valeria Radu) a întocmit în fals mai multe convenții civile ce presupuneau angajarea fictivă, pe o perioada determinata, în cadrul Asociației Partida Romilor, a unor membri ai asociației din județele tarii. Aceștia trebuia să fie plătiți cu circa 1.500 lei, sumă pe care aceștia nu au primit-o niciodată și nici nu aveau cunoștință despre aceasta.
Pentru întocmirea acestor convenții civile, Florentina Rotariu a folosit datele de identitate înscrise pe copii ale cărților de identitate ale membrilor Asociației Partida Romilor, care se aflau la sediul din București.
Modalitatea frauduloasă de deturnare a fondurilor primite de la bugetul de stat a fost descoperită în contextul în care, o parte dintre persoanele angajate în mod fictiv (prin convenții civile) au primit la domiciliu de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate și de la ANAF, decizii de impunere prin care li se solicita plata contribuțiilor sociale datorate în baza „presupuselor activități” efectuate in cadrul Asociației Partida Romilor.
În perioada 2011-2015, în calitate de președinte al Asociației Partida Romilor Pro Europa, Nicolae Păun a plătit lunar sume de bani fixe, în cuantum total de 217.300 lei, deputatului Mădălin Voicu și a asigurat soției acestuia Carmen Olteanu, un salariu (fără nicio contraprestație), în cadrul unuia din proiectele derulate de Asociația Partida Romilor.
Aceste foloase au fost oferite pentru ca deputatul Mădălin Voicu să intervină la funcționari și demnitari, intervenții concretizate în contextul validării proiectelor cu finanțare europeană, în contextul promovării unui proiect de lege privind amnistia contribuției de asigurări de sănătate pentru anumite categorii de persoane fizice și în legătură cu neîncasarea, de către ANAF, a sumelor aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate, în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa.
Tot în vederea disimulării actelor nelegale întreprinse, Nicolae Păun a inițiat următoarele activități:
- colectarea (prin intermediul reprezentanților regionali ai Asociației Partidei Romilor ”Pro Europa”) a deciziilor de impunere deja recepționate de persoanele care au fost incluse fictiv în proiectele finanțate cu fonduri europene
- solicitarea reprezentanților regionali ai Asociației Partidei Romilor ”Pro Europa” să transmită persoanelor ce au primit decizii de impunere că situația va fi rezolvata fără ca acestea sa fie nevoite să plătească sumele de bani imputate de ANAF
- influențarea declarațiilor date în calitate de martor de către persoane angajate sau beneficiare in cadrul proiectelor, inclusiv prin oferirea unor sume de bani.
De asemenea, în același context, ca urmare a demersurilor inițiate de deputatul Nicolae Păun și mijlocite de deputatul Mădălin Voicu, președintele ANAF. Gelu - Ștefan Diaconu, împreună cu vicepreședintele ANAF, Mihai Gogancea-Vătășoiu au emis circularele nr. 10/07.01.2015 și A-PRS1391/08.05.2015. Scopul acestor circulare era scutirea persoanelor angajate prin convenții civile la Asociația Partida Romilor și notificate de către organele fiscale că figurează cu debite restante aferente contribuției de asigurări de sănătate pentru anul 2012, de la plata acelor contribuții. De asemenea, organele competente erau notificate că acele persoane nu aveau această obligație de plată.
Cele două circulare au fost emise cu încălcarea dispozițiilor legale. Astfel, s-a dispus fie neîncasarea, prin necomunicare/stoparea transmiterii către contribuabili a deciziilor privind regularizarea contribuției de asigurări sociale de sănătate pe anul 2012, fie neluarea măsurilor pentru încasarea contribuțiilor, în cazul deciziilor deja comunicate.
Aceste acțiuni au produs, pe de o parte, un prejudiciu bugetului de stat (aferent neîncasării contribuțiilor sociale) iar pe de alta parte un folos patrimonial în beneficiul Asociației Partida Romilor Pro Europa.
UPDATE 18.45: Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a cerut miercuri, 10 februarie, demisiile celor doi șefi ai ANAF, președintele Gelu Diaconu și vicepreședintele Mihai Vătășoiu, după ce DNA a dispus începerea urmăririi penale față de aceștia în dosarul deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Păun.
UPDATE 18.30: Gelu Diaconu, președintele ANAF, este urmărit penal de DNA în dosarul deputaților Mădălin Voicu și Nicolae Popa, fiind acuzat de favorizarea infractorului și abuz în serviciu. Aceleași acuzații i se aduc și lui Mihai Gogancea Vătășoiu, vicepreședinte al ANAF, care, de asemenea, este urmărit penal în acest dosar.
Cei doi au calitatea de suspecți.
Președintele ANAF a declarat, la ieșirea din sediul DNA, că nu are nicio legătură cu persoanele incriminate în dosarul în care a fost audiat.
"În momentul în care dosarul va fi soluționat veți avea toate detaliile. Vă asigur însă că nu am nicio legătură cu persoanele incriminate în principal în dosar și chestiunea care este supusă clarificării, și voi oferi toate datele necesare, privește suspendarea prin circulară a deciziilor de impunere privind contribuțiile de asigurări de sănătate pentru alocațiile de copii și pentru persoanele care nu realizează venituri sau cu venituri modice", a spus Diaconu.
UPDATE 18.00: Gelu Diaconu, președintele ANAF, a părăsit sediul DNA după ce a fost audiat mai mult de o oră.
Gelu Diaconu a fost citat de procurori în dosarul celor doi deputați, iar acesta s-a prezentat la sediul DNA pentru audieri, acolo unde a primit calitatea de suspect în acest caz, potrivit Realitatea TV.
Totodată, și vicepreședintele ANAF, Mihai Gogancea Vătășoiu, s-a prezentat astăzi în fața procurorilor anticorupție pentru a fi audiat în același dosar, având, de asemenea, calitatea de suspect.
DNA a emis un comunicat în care cere aviz de la Camera Deputaţilor pentru încuviinţarea urmăririi penale şi arestării lui Mădălin Voicu şi Nicolae Păun, pentru mai multe acuzaţii, într-un dosar privind spălarea de bani în două proiecte europene, desfăşurate de Partida Romilor, formaţiune condusă de Păun, preşedinte de onoare fiind Mădălin Voicu.
Procurorii notează că statul român a fost prejudiciat de cei doi, prin proiectele derulate, cu suma de 27 de milioane de lei .
Astfel, Voicu este acuzat de trafic de influență, fals în declarații, spălare a banilor, toate în formă continuată, în timp ce Păun este acuzat de săvârşirea a 7 infracţiuni, printre care: spălare de bani, deturnare de fonduri, cumpărare de influenţă sau schimbare, fără respectarea prevederilor legale, a destinației fondurilor europene.
Totodată, un membru din familia lui Voicu a beneficiat de salariu virat de Partida Romilor, fără a presta vreo activitate. DNA precizează că Voicu a primit bani pentru interveni pe lângă demnitari şi funcţionari, astfel încât proiectele cu finanţare europeană să fie aprobate.
De asemenea, Nicolae Păun a făcut demersuri astfel încât ANAF să nu încaseze sumele aferente deciziilor de impunere emise către persoanele angajate în mod fictiv, în cadrul Partidei Romilor Pro Europa. Aceasta, în condițiile în care, persoanele (cetățenii de etnie romă care au fost incluși în mod fictiv în proiectele și acțiunile Asociației Partida Romilor „Pro Europa”) au primit decizii de plată din partea instituțiilor statului.
Totodată, după ce aflat de ancheta DNA, Păun a încercat să determine mai multe persoane, prin corupere, în mod direct, sau prin intermediari, să nu dea declarații sau sa dea declarații mincinoase cu privire la activitatea derulată în cadrul Asociației Partida Romilor Pro Europa, in contextul derulării celor două proiecte cu finanțare europeană menționate mai sus.
Citește și: