VREME EXTREMĂ. STRAT DE GRINDINĂ în Capitală. PASAJUL UNIRII, INUNDAT

Grindină în Bucureşti
Grindină în Bucureşti

Mai multe străzi, pasaje şi locuinţe din Capitală au fost inundate, iar unele zone au fost acoperite de un strat de aproximativ trei centimetri de grindină, în urma precipitaţiilor care au avut loc duminică seara, Bucureştiul fiind, timp de două ore, sub avertizare cod galben. În Capitală, începând de la ora 18.30, au fost averse, în urma cărora s-au acumulat aproximativ 20 de litri pe metru pătrat, iar în unele zone, precipitaţiile au fost sub formă de grindină de dimensiuni mici şi medii.