Medicii de familie vor trage primul semnal de alarmă către autorităţi,
în perioada 18-20 februarie, când vor intra în concediu de odihnă, fără
înlocuitori, şi vor afişa anunţuri pentru pacienţi, prin care îi
informează de posibilitatea falimentării cabinetelor medicale în
condiţiile scăderii veniturilor cu 40% şi a creşterii cheltuielilor în
funcţie de cursul euro.
"Este o măsură de
disperare şi nu un război. Nu vorbim de veniturile medicului de
familie, ci ale cabinetului. Chiar cu o reducere drastică a
cheltuielilor, cabinetele vor da faliment şi populaţia va rămâne fără
serviciile medicale de bază. În aceste cabinete au loc peste 50 de
milioane de consultaţii pe an", a explicat preşedintele Societăţii
Naţionale a Medicilor de Familie, dr. Rodica Tănăsescu.
În cazul în care autorităţile nu reacţionează la acest prim semnal de
alarmă, medicii de familie sunt hotărâţi să solicite cereri pentru
eliberarea certificatelor de conformitate pentru emigrarea în Uniunea
Europeană, şi în ultimă fază, la sfârşitul lunii martie, medicii de
familie îţi vor exprima refuzul de a semna contractele cadru pe anul
2009.
Potrivit ministrului Sănătăţii, Ion Bazac, reducerea bugetului pentru
medicina de familie ar putea fi compensată de introducerea a două noi
programe de prevenţie, cel pentru cancerul de col uterin şi cel
pentru cancerul de sân. În schimb, medicii de familie susţin că 95% din
banii pentru programe sunt pentru investigaţii medicale, iar banii care
revin cabinetelor medicale sunt insuficienţi.
"În plus, în 2009, doar
15% din numărul femeilor care se încadrează în cele două programe vor
fi evaluate, pentru că nu avem destui citologi autorizaţi care să
efectueze examenele medicale", a mai spus dr. Rodica Tănăsescu.
Subfinanţarea medicinei primare şi a serviciilor din ambulatoriu va
duce, implicit, la aglomerarea spitalelor, susţin specialiştii.
"Am depus un amendament pentru menţinerea bugetelor pentru medicina primară şi asistenţa medicală în ambulatoriu la nivelul din 2008, având în vedere că scăderea acestor fonduri va creşte numărul internărilor nejustificate din punctul de vedere al gravităţii bolilor", a declarat deputatul PNL, Claudiu Taga, după şedinţa de miercuri a comisiilor de sănătate din Parlament, în cadrul căruia Ion Bazac a prezentat bugetul Sănătăţii, în anul 2009.