Medicamentele anticolinergice blochează substanţele chimice care fac transferul între nervi al impulsurilor electrice şi se pare că încetineşte şi metabolismul, scrie CSID.
În cercetarea făcută de o echipă de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Indiana s-a folosit de tehnicile de imagistică craniană şi de testele cognitive pentru evaluarea a 451 de participanţi, dintre care 60 luau cel puţin un tip de medicament anticolinegric.
În cazul celor aflaţi sub acest tratament s-a constatat o reducere a volumului creierului şi o lărgire a ventriculelor şi cavităţilor craniene. De asemenea, ei prezentau forme de încetinire a memoriei pe termen scurt şi a capacităţii de concentrare în rezolvarea problemelor. Mai mult, cei care luau aceste pastile aveau un nivel scăzut de glucoză în creier, ceea ce reprezintă un semn al instalării Alzheimerului.
„Aceste descoperiri ne oferă o mai bună perspectivă asupra modului în care această clasă de medicamente pot avea o influenţă asupra creierului şi se poate ajunge la dezvoltarea unor forme de demenţă sau dereglări legate de cogniţie. De asemenea, poate că aceste descoperiri vor determina medicii să prescrie alternative ale medicamentelor anticolinergice atunci când au de-a face cu pacienţi mai în vârstă”, a explicat medicul Shannon Risacher, co-autor al studiului.
Medicii afirmă că este nevoie de cercetări suplimentare pentru a putea explica în detaliu mecanismul prin care medicamentele anicolinergice ajung să afecteze capacitatea creierului.
De asemenea, specialiştii avertizează populaţia asupra faptului că aceste medicamente nu trebuie luate niciodată fără o prescripţie medicală.