Peste o treime (35%) dintre vârstnicii români prezintă risc de sărăcie şi excluziune socială, aproape dublu faţă de Uniunea Europeană în ansamblu.
Explicația este foarte simplă: în România pensia medie lunară este în prezent de 200 euro, comparativ cu Grecia - 882 de euro sau Franţa - 1.032 de euro.
În UE, 18,3% dintre vârstnici se află în această situaţie.
"Conform noilor date publicate de OECD, Organizaţia Mondială a Muncii, Comisia Europeană şi Institutul Naţional de Statistică, raportul între salariu şi pensie este, în medie, relativ egal pentru contribuabilii din România şi cei din UE. Valorile nominale, însă, sunt diferite - un pensionar român din anul 2050 va primi 294 euro pensie lunară, dacă salariul său înainte de pensionare va fi de 1.000 euro, în timp ce un pensionar din UE va primi, în medie, 1.170 euro pensie lunară în 2050, dacă salariul său înainte de pensionare va fi de 3.000 euro", se spune într-un studiu realizat de EY România.
Potrivit documentului, pensia medie lunară în România este în valoare de 200 euro, în timp ce în Grecia este de 882 euro, iar în Franţa de 1.032 euro.
'În consecinţă, 35% dintre vârstnicii români prezintă risc de sărăcie şi excluziune socială, aproape dublu faţă de Uniunea Europeană în ansamblu, unde 18,3% dintre vârstnici se află în această situaţie', potrivit studiului.