Deputații tunisieni au examinat începând de miercuri 33 din cele 139 de articole ale acestui proiect de lege. Trei dintre ele ce prevăd pedeapsa capitală au fost adoptate.
Potrivit articolului 26 din acest text așteptat luni de zile în contextul unor atacuri sângeroase revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), 'este pedepsit cu moartea oricine comite o crimă cu bună știință împotriva unei persoane care beneficiază de protecție internațională', conform Agerpres.
Articolul 27 prevede aceeași pedeapsă în caz de luare de ostatici sau sechestrare soldate cu victime. Articolul 28 prevede pedeapsa cu moartea 'pentru oricine comite deliberat, în cadrul unei crime teroriste, o infracțiune de viol'.
Parlamentarii tunisieni au adoptat aceste articole în pofida apelurilor apărătorilor drepturilor omului și ale ONG-urilor, între care Amnesty International și Human Rights Watch, la abolirea pedepsei cu moartea în Tunisia.
Tunisia a procedat 135 de execuții după proclamarea independenței țării (1956), dintre care 129 în timpul regimului președintelui Habib Bourguiba. Nicio execuție nu a mai avut loc din 1991 în Tunisia.
Proiectul legii antiteroriste, ce urmează să fie adoptat vineri, este menit să înlocuiască o lege din 2003, adoptată în timpul dictaturii lui Zine El Abidine Ben Ali și larg utilizată, potrivit apărătorilor drepturilor omului, pentru a reprima opoziția, în special partidul Ennahda, interzis în acea perioadă.