Nu mai puțin de 6 milioane de lire sterline au ajuns în conturile fundației patronate de Charles, după ce s-au vândut multiple printuri ale picturilor realizate chiar de el, informează The Telegraph, potrivit click.ro.
În ultimii 25 de ani, prințul a reușit să adune aproximativ 200.000 de lire sterline în fiecare an, grație talentului său.
Este bine de știut faptul că Charles nu își vinde niciodată lucrările originale, întrucât le vede ca pe o parte a moștenirii pe care o lasă lumii întregi. Cele mai multe picturi sunt inspirate din natură, iar locurile preferate în care își găsește ideile sunt chiar proprietățile mamei sale din Balmoral și Sandringham. Cu toate acestea, de câte ori îi permite timpul, prințul alege să picteze și în afara granițelor.