Actual· 2 min citire

Paradă 1 Decembrie 2018. Programul complet

Paradă 1 Decembrie 2018. Programul complet

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 22 nov. 2018, 17:51

Paradă 1 Decembrie 2018. Află programul complet al paradei de 1 Decembrie 2018 din București!

Paradă 1 Decembrie 2018. Aproximativ 4.000 de militari și specialiști din Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Serviciul Român de Informații și Administrația Națională a Penitenciarelor, cu peste 200 de mijloace tehnice și circa 50 de aeronave, și militari din mai multe țări aliate sau partenere vor participa sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 10.00, la Parada militară organizată cu ocazia Zilei Naționale a României, în Piața Arcul de Triumf din București.

Cei aproximativ 500 de militarii străini vor fi din Albania, Bulgaria, Canada, Cehia, Croația, Estonia, Franța, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Polonia, Portugalia, Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord, Republica Moldova, Slovacia, SUA, Turcia și Ucraina, a informat un comunicat al MApN.

Paradă 1 Decembrie 2018. Tot în București va avea loc sâmbătă, 1 Decembrie, începând cu ora 8.00, o ceremonie militară și religioasă de depuneri de coroane și jerbe de flori la Mormântul Ostașului Necunoscut din Parcul Carol I.

Cu prilejul Zilei de 1 Decembrie, reprezentanți ai Armatei României vor participa, la solicitarea și cu sprijinul autorităților locale, la pregătirea, organizarea și desfășurarea de ceremonii militare și religioase de depunere de coroane de flori, întâlniri cu militari veterani și veterani de război, defilări și expoziții de tehnică militară de luptă și armament, în unele garnizoane în care sunt dislocate mari unități și unități militare.

Paradă 1 Decembrie 2018. De Ziua Națională Drapelul național va fi arborat în toate instituțiile militare din țară, iar la bordul navelor maritime și fluviale se va ridica Marele Pavoaz. Militarii aflați în misiune în teatrele de operații desfășoară ceremonii militare și activități specifice cu ocazia Zilei Naționale.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News