Peter Filak a băut ultima gură de apă pe 5 mai 2012, ziua în care a decis că apa de la robinet îi face mai mult rău decât bine, din cauza substanţelor folosite pentru a o purifică, cum este clorul, dar şi fluorul. "Şi dacă alegi să filtrezi apă nu faci decât să scoţi o substanţă chimică şi să introduci o altă", explică acesta.
Aşa a decis să renunţe la apă şi a devenit vegetarian, îmbrăţişând dietă raw vegan. Treptat, a renunţat la toate lichidele, preferând să se hidrateze exclusiv cu lichidul conţinut de legumele şi fructele consumate.
„Când am început să ţin dietă raw vegan, am fost surprins că mă trezeam de două-trei ori pe noapte ca să urinez. Nu înţelegeam de ce mi se întâmplă asta, dacă eu nu mai consumăm lichide“, după cum povesteşte acesta pe site-ul său, More Apples a Day.
Schimbarea radicală nu s-a întâmplat peste noapte, după cum declară pentru un interviu oferit revistei VICE, ci a necesitat multă voinţă. Totuşi, Peter este obişnuit să-şi pună voinţă la încercare. Încă din clasa a treia a decis că nu vrea să consume vreodată droguri sau alcool, iar pasul firesc i s-a părut să adopte dietă vegetariană. „Mama mea a început să plângă atunci când i-am spus că sunt vegetarian, iar tată s-a supărat pe mine. Numai că acum au devenit amândoi vegetarieni, chiar dacă încă mai consumă lichide“, a povestit Peter.
Peter Filak a băut ultima gură de apă pe 5 mai 2012, ziua în care a decis că apa de la robinet îi face mai mult rău decât bine, din cauza substanţelor folosite pentru a o purifică, cum este clorul, dar şi fluorul. „Şi dacă alegi să filtrezi apa nu faci decât să scoţi o substanţă chimică şi să introduci o altă“, explică acesta.
Aşa a decis să renunţe la apă şi a devenit vegetarian, îmbrăţişând dietă raw vegan. Treptat, a renunţat la toate lichidele, preferând să se hidrateze exclusiv cu lichidul conţinut de legumele şi fructele consumate.
Sursa: VICE.COM