La Centrul de Informare Europe Direct din Timișoara a avut loc, marţi, evenimentul „Povestea mea. Povestea unui refugiat” cu ocazia marcării Zilei Mondiale a Refugiatului, scrie Tion.ro.
Poveste lui Kariha, care împreună cu mama și un frate au decis să-și părăsească țara de origine, şi au ajuns la Timișoara, este una fericită până la un punct – până atunci când tânăra a încercat să obţină cetăţenia română. La testul care i s-a dat i s-au pus întrebări, ca să zicem frumos, ”neobişnuite”. Întrebări la care nu ar fi știut poate răspunsul nici măcar un cetăţean născut aici…
Mariana Petersel, președintele Asociației Generație Tânără România, care acordă sprijin refugiaților locați temporar în România, crede că cetățenia română se dă foarte greu refugiaților și spune că legea ar trebui să fie mai permisivă.
„Pentru refugiați și emigranți nu se dă cetățenia română așa ușor. La examenul de cetățenie, la proba scrisă, una din întrebări suna așa: Cum se numește calul lui Ștefan cel Mare. Sau mai era o întrebare, “Ce putem să găsim la Dunăre?” Putem să găsim nisip, pești, păsări, dar răspunsul corect era Delta Dunării. În final, nu am primit cetățenia română pentru că mi s-a spus că nu vorbesc limba română suficient de bine, ceea ce nu este adevărat”, mai spune Kariha Kahis Klaw.