Pentru Adina Samson, edilul a fost în stare să creeze o adevărată celulă de spionaj. Însă îi transformase în spioni, potrivit procurorilor, chiar pe poliţiştii locali plătiţi din impozitele ieşenilor.
De multe ori chiar şeful poliţiei locale se ocupa în detaliu de operaţiunile dispuse de Nichita.
Se folosea tehnică de ultimă generaţie, softuri de monitorizare a comunicaţiilor de pe telefon dar şi sisteme de monitorizare prin GPS a maşinii în care se deplasa femeia despre care presa locală scrie că e amanta edilului. Când autoturismul a ajuns în service şi a existat riscul ca mecanicii să observe dispozitivul s-a declanşat o întreagă desfăşurare de forţe.
Gheorghe Nichita, plasat sub control judiciar
S-a mers până acolo cu urmăririle încât atunci când ţinta lui Nichita a mers la Suceava şi poliţiştii locali au închiriat o cameră ca să se asculte tot ce se întâmpla în încăperea învecinată.
Fiecare întâlnire a tinerei era monitorizată atent. Cei care ajungeau la ea erau verificaţi în bazele de date ale Ministerului de Interne. Dacă ceva părea suspect, primarul era anunţat imediat.
Când lucrurile au degenerat, un alt instrument folosit de oamenii primarului a fost ameninţarea directă! Potrivit procurorilor, clanul Cordunenilor, una dintre cele mai temute grupări din Moldova, a fost folosit pentru intimidarea oamenilor din anturajul presupusei amante.
Potrivit unor surse judiciare, Adina Samson, şefa Serviciului Managementului Calităţii din cadrul Primăriei ieşene, l-ar fi denunţat pe edilul Gheorghe Nichita la DNA, după ce ar fi constatat că este în permanenţă urmărită, notează Mediafax.
De altfel, potrivit unor angajaţi ai Primăriei, Gheorghe Nichita şi Adina Samson aveau o relaţie amoroasă de câţiva ani, biroul unde lucrează femeia fiind alăturat celui al primarului.
Primarul Gheorghe Nichita a divorţat anul trecut, fosta sa soţie fiind profesoară la un liceu din Iaşi.
Detalii incredibile din dosar
Procurorii susțin că lucrătorii Poliției Locale Iași, respectiv directorul general Liviu Hliboceanu și subalternul său Ștefan Avîrvarei, șef serviciu, reținuți în acest doar, își îndeplinesc în mod defectuos atribuțiile de serviciu, în sensul utilizării resurselor instituției, respectiv angajați, autoturisme și carburant, în interesul personal al primarului Nichita, respectiv pentru a efectua verificări cu privire la activități desfășurate persoana din anturajul primarului, potrivit Agerpres.
În intervalul 25-27 martie, Gheorghe Nichita, și-a folosit autoritatea pentru a le trasa funcționarilor din poliție sarcini ce exced atribuțiilor de serviciu în sensul că aceștia au desfășurat activități de supraveghere a Adinei Mihaela Samson (n.r. iubita edilului), scopul fiind exclusiv un interes personal al edilului.
Potrivit referatului, din discuția purtată în 25 martie, ora 12,43, de Avîrvarei cu Nichita, rezultă că edilul i-a solicitat polițistului local stabilirea locului în care se află Adina Samson și demararea unei activități de supraveghere a acesteia, primind un răspuns pozitiv din partea funcționarului poliției locale.
'Avîrvarei : Să trăiți.
Nichita : Deci mașina o rămas ca să facă revizia acolo, totu-i în regulă, o plecat Costel Chișcă ca să se asigure, schimbă cauciucurile.
Avîrvarei: Perfect.
Nichita: Povestea este că în timpul ăsta nu știm alte lucruri, știi?
Avîrvarei: Da n-o rămas acolo?
Nichita: Doar mașina, ea o plecat.
Avîrvarei: Nu s-o fi dus la spital?
Nichita: Nu merge la spital azi, nu știu de unde puteți să preluați, ori de acasă, ori... pentru după amiază. O fi prin oraș, nu știu.
Avîrvarei: Să încercăm să preluăm deci.
Nichita: Da discret și elegant.
Avîrvarei: Ok.
Nichita: Dacă puteți.
Avîrvarei: Facem tot posibilul.
Nichita: Dacă nu, când ajunge, când nu ajunge...
Avîrvarei: Am înțeles.
Nichita: Bine, pa, da cu multă discreție, bine.'
În continuare, procurorii susțin că faptul că Avîrvarei s-a angrenat în activitatea solicitată de către primar rezultă din discuția purtată în aceeași zi la ora 15,22, acesta confirmând că se află în zona de domiciliu a numitei Samson, fără a putea stabili însă unde se află aceasta.
'Avîrvarei: Să trăiți, nu mai știu mare lucru.
Nichita: Nici acasă nu știi, nu?
Avîrvarei: Păi acolo mă învârt. Dacă... domnul Chișcă oare nu știe?
Nichita: N-are cum măi, de unde să știe? N-are cum și nu sunăm, că dacă sunăm nu-i bine.
Avîrvarei: Da.
Nichita: Bine, asta e.
Avîrvarei: Mai stau pe fază.'
În referat se precizează că, fiind nemulțumit de faptul că încă nu se reușise localizarea iubitei, Nichita l-a contactat la ora 15,27 pe Liviu Hliboceanu, căruia i-a solicitat să facă verificări pe itinerariul obișnuit al acesteia, pentru a stabili cu exactitate locul în care se află.
'Hliboceanu: Trăiți, șefu.
Nichita: Vezi cum putem să aflăm cam unde ar fi, o plecat din service cu nu știu ce, Chișcă tre' să știe și vezi obișnuit, vezi Oscar-ul, vezi Palas-ul, vezi Bucur Dent-ul, adică Gioconda, adică știm traseele astea, nu?
Hliboceanu: Da, da, da.
Nichita: Eventual dacă e acasă, o să ne dăm seama mai târziu, că va ieși sau...
Hliboceanu: Da, verific și vă sun.
Nichita: Încearcă să le dai o mână de ajutor la ai tăi, că ei acum... nu poți să-i trimiți peste tot pe toți.
Hliboceanu: Da, da, da.
Nichita: Bine și dacă e nevoie, la Bucur Dent poate să meargă cineva, eu știu, să vadă programarea.
Hliboceanu: Da, haideți că sun.'
La ora 15,29, șeful poliției l-a contactat pe Avîrvarei și i-a solicitat să verifice unde se află Adina Samson. Din discuțiile celor doi rezultă că primul fusese deja însărcinat cu verificarea zonelor despre care se cunoștea, ca urmare a monitorizărilor anterioare, că sunt frecventate de aceasta, dar și că au fost implicați și alți funcționari ai Poliției, inclusiv la domiciliul Adinei Samson.
Anchetatorii menționează că implicarea funcționarilor Poliției în căutarea acesteia pentru a fi 'preluată' în supraveghere rezultă și din discuția purtată la ora 17,02, în care Hliboceanu i-a transmis lui Avîrvarei modul în care sunt dispuși în teren pentru a reuși localizarea, manifestându-și și îngrijorarea legată de eventuala descoperire a sistemului de urmărire prin GPS montat pe autoturismul Adinei Samson, cu ocazia operațiunilor de service. Ștefan Avîrvarei i-a dat asigurări că acest lucru nu se va întâmpla deoarece Costel Chișcă se află la service-ul auto tocmai pentru acest motiv.
'Hliboceanu: Da oare ăia de acolo de la revizie știu să nu umble la...?
Avîrvarei: Da, că l-am trimis pe Chișcă acolo.
Hliboceanu: Și nu știi, o scoate tot azi?
Avîrvarei: Habar n-am.
Hliboceanu: Ia sună-l pe Chișcă și-l întreabă.
Avîrvarei: Ok, îl sun, bine.'
În document este redată și o convorbire de la ora 17,28, Hliboceanu fiind contactat de către Nichita pentru a se interesa de stadiul activității de supraveghere, fiindu-i transmis că până la momentul respectiv, Adina Samson nu fusese găsită, rezultând că primarul a avut reprezentarea numărului de persoane implicate precum și durata acestei activități.
Ulterior, deși activitățile desfășurate de către funcționarii Poliției în acea zi nu au avut drept rezultat localizarea acesteia, Nichita i-a solicitat lui Hliboceanu ca supravegherea să continue până în jurul orei 21,00, după care să fie reluată în cursul zilei următoare.
'Nichita: N-ai văzut nimic, nu?
Hliboceanu: Nu, în schimb e televizorul aprins, o mai aprins lumina-n dormitor, o început să fie mișcare, la un moment dat nu era, da mai stăm.
Nichita: Mai stai o oră, mâine dimineață e important să vezi.
Hliboceanu: Bun atunci.
Nichita: Ca mâine la 8-9 să știi dacă... mâine ar trebui să legați echipa voastră cu echipa cealaltă, știi? Până când se ia celălalt...
Hliboceanu: Am înțeles, da'
DNA arată că în 27 martie activitatea de supraveghere a Adinei Samson a fost făcută și cu sprijinul unei societăți de detectivi particulari.
Totodată, în document, se precizează și că începând cu 24 aprilie, la ora 12,29, Nichita l-a contactat pe Avîrvarei, căruia i-a solicitat ca în zilele următoare să desfășoare activitate de supraveghere, cerând sporirea efectivelor în teren, întrucât Adina Samson trebuia să se întâlnească cu o persoană de sex masculin care venea în România cu avionul. De asemenea, pentru a afla detalii legate de sosirea persoanei respective edilul i-a solicitat funcționarului public să ia legătura cu Marius Ostaficiuc.
'Nichita: Băieții sunt pe baricade, da?
Avîrvarei: Sunt, da, sunt pe aproape.
(...)
Nichita: Da vezi despre ce-i vorba și doi, mai vreau un lucru. Noaptea asta și mâine și duminică vreau vigilență maximă.
Avîrvarei:Am înțeles, am înțeles.
Nichita: Că adică mai multă lume.
Avîrvarei: Îhî.
Nichita: Că s-ar putea să vină cineva din afară.
Avîrvarei: Ok.
Nichita: Dacă te caută Marius îți dă ceva, ai să monitorizezi. Da? (...) Că sunt niște mesaje, niște ...
(...)
Avîrvarei: Știu, știu, știu.'
În ziua următoare, 25 aprilie, Avîrvarei i-a comunicat primarului despre sosirea persoanei în cauză: 'A sosit în Iași de dimineață. Ea a ieșit. Auchan acum. E posibil să se intersecteze în curând."
Direcția Națională Anticorupție a informat că primarul din Iași, Gheorghe Nichita, va prezentat vineri Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, el fiind reținut pentru mai multe fapte.