Muzeul Grigore Antipa "amputat" de 5300 mp? Academia Română, apel la autorități

"Academia Română consideră că edificarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului este un act cultural și istoric pe deplin justificat și reprezintă o datorie morală față de tragedia trăită de milioane de oameni în contextul celei mai mari conflagrații a secolului XX și un gest necesar de conservare a memoriei holocaustului. Academia Română susține înființarea acestui muzeu, care merită cu îndreptățire un spațiu adecvat și o amplasare conformă cu menirea sa.

În același timp, apreciem că soluția propusă de a solicita, oficial, Muzeului Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ să cedeze o suprafață de 5300 mp din proprietatea pe care o deține în Șoseaua Kiseleff nr. 1, cu scopul construirii Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului, este complet inadecvată și păguboasă, aducând mari prejudicii unuia dintre cele mai vechi și apreciate muzee din România.

Fondat în 1834, Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ a devenit, de-a lungul celor peste 170 de ani de funcționare neîntreruptă, deținător al unor colecții deosebit de valoroase, de ample dimensiuni, rod al pasiunii, priceperii și muncii depuse de generații de cercetători și specialiști. Între ei s-a aflat, desigur, cel care a dat numele acestui prestigios muzeu, academicianul Grigore Antipa, personalitate științifică de anvergură europeană, implicat deopotrivă în arta și știința expunerii muzeale. Opera sa a fost dusă mai departe cu consecvență de sute de specialiști care au păstrat permanent muzeul în acord cu principiile moderne de prezentare și expunere, situându-se nu o dată în avangarda europeană.

Solicitarea recentă de a ceda terenul de care dispune actualmente Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“ nu face altceva decât să compromită o veche și îndelungă aspirație a acestei instituții, aceea de a-și extinde spațiile de expunere și de depozitare, o nevoie resimțită încă de la înființare, reiterată administrativ prin demersurile făcute de însuși Grigore Antipa, în anii 1911, 1941, apoi în 1958 și 1998, când a fost adoptată o hotărâre de guvern pentru extinderea muzeului.

Academia Română apreciază că este necesară găsirea unei soluții raționale și eficiente pentru înființarea Muzeului Național de Istorie a Evreilor și Holocaustului, în urma unei analize atente, astfel încât să nu fie afectate interesele niciunei alte instituții și să nu genereze false conflicte.

Suntem convinși că factorii administrativi și decizionali vor identifica modalitățile optime de a răspunde nevoilor de funcționare ale celor două instituții care, prin activitatea și patrimoniul lor, fac cinste culturii, științei și istoriei României" este comunicatul remis de Academia Română.

ISTORIC MUZEUL GRIGORE ANTIPA

La data de 3 noiembrie 2016, Muzeul Național de Istorie Naturală “Grigore Antipa” împlinește 182 de ani de la înființare. Una dintre cele mai vechi instituții de cercetare a biodiversității și de educare și culturalizare a publicului, Muzeul Antipa este cel mai mare muzeu de istorie naturală din România și una dintre cele mai cunoscute și apreciate „baze de date” prin colecțiile sale, unele dintre ele valori ale tezaurului mondial. Muzeul pe care l-a organizat și pe care l-a condus vreme de 51 ani i-a fost marelui Grigore Antipa – cămin și laborator de studiu, loc de odihnă și arie de manifestare pluri-profesională, a scris RADOR.

 Prin actul princiar nr. 142, semnat de Alexandru Ghica, la 3 noiembrie 1834 se întemeiază Muzeul Național din București, conceput ca un cabinet de istorie naturală, la inițiativa marelui ban Mihalache Ghica, „ministru al trebilor din lăuntru” și frate al domnitorului Alexandru Ghica, care a donat colecții importante, incluzând monede grecești, romane și bizantine, colecții de minerale, fosile, moluște, pești, păsări și mamifere, precum și opere de artă. Muzeul a căpătat astfel un caracter de instituție mixtă, adăpostind antichități, tablouri vechi și curiozități naturale.

La 8 iulie 1837, Carol Wallenstein de Vella, cetățean austriac de origine croată, este numit conservator al muzeului, în mandatul său muzeul având un caracter preponderent didactic.

Italianul Carlo Ferrerati (1860-1867) care i-a urmat la conducerea muzeului a contribuit substanțial la îmbogățirea colecțiilor, atât prin achiziții, cât și prin obținerea de donații din țară și străinătate.

În septembrie 1864, colecțiile Muzeului sunt transferate în aripa stângă a Palatului Academiei, devenit ulterior localul Universității din București.

În anul 1867, Gregoriu Ștefănescu, profesor de geologie la Universitatea din București devine director al Muzeului. Lui îi datorăm descoperirea, cercetarea și reconstituirea scheletului de Deinotherium gigantissimum, și în prezent una dintre cele mai valoroase piese din patrimoniul muzeului.

Citește mai multe aici!