Ministrul Vlad Grigorescu a mai spus că statul român nu renunţă la fondul de investiţii de un miliard de dolari pe care Rompetrol s-a obligat să-l înfiinţeze în România, urmând să apeleze la toate instrumentele legale.
"Revenind la Hunedoara, nu este o situaţie care s-a nascut de ieri de astazi, s-a nascut dintr-un sir de decizii de inactiuni care merita o privire mai atenta, am importat carbune. Am auzit ca s-au facut plati, s-ar fi dat nişte prime, am trimis un corp de control", a spus acesta la Realitatea Tv.
CEH, datorii de 1, 2 miliarde de lei. 6 400 de angajaţi
Consiliul de Administraţie al Complexului Energetic Hunedoara (CEH) a decis, la finalul anului trecut, după vizita de lucru a ministrului Energiei, Victor Grigorescu, să ceară intrarea voluntară a companiei în insolvenţă, aceasta având datorii de 1,2 miliarde lei şi conturile poprite. Reprezentanţii Consiliului de Administraţie CEH au precizat atunci că măsura de intrare voluntară în insolvenţă este o formă de protecţie de care compania are nevoie împotriva creditorilor, care cer executarea silită.
În cadrul CEH lucrează circa 6.400 de angajați la minele de cărbune Lupeni, Lonea, Livezeni și Vulcan, precum și la termocentralele Mintia și Paroșeni.
Speranțe pentru un mamut îngropat în datorii. Un investitor străin ar fi interesat de CE Hunedoara
Despre posibila privatizare a CE Hunedoara s-a mai vorbit în urmă cu un an, când, potrivit autorităților, compania americană Quintana Minerals Corporation și-a exprimat interesul în această privință, însă în cele din urmă nu s-a concretizat nimic.
Potrivit surselor citate, care nu au dorit să ofere nici un fel de detalii despre identitatea potențialului investitor, în circa o săptămână, reprezentanți ai acestuia vor veni în Valea Jiului pentru discuții și analize cu privire la posibila lor implicare la CE Hunedoara. În plus, conducerea CE Hunedoara și reprezentanții statului român vor continua discuțiile la Bruxelles cu Comisia Europeană în privința acordării unui ajutor de stat.