Medicii au semnat un protocol prin care se angajează să semneze contractul cadru, care a intrat în vigoare miercuri.
În contract nu mai este prevăzută asistenţa medicală în centrele de
permanenţă, iar în privinţa acestui subiect va fi semnat un act
distinct, în următoarele săptămâni, după ce vor fi reglementate exact
condiţiile şi locurile unde vor fi aceste centre.
Contractul va fi elaborat după consultări cu Ministerul Administraţiei,
în urma cărora se va stabili unde e nevoie de aceste centre şi care va
fi nivelul de implicare al autorităţilor locale. Pentru plata medicilor
de familie care vor asigura asistenţa în aceste centre, bugetul
ministerului Sănătăţii va fi anul acesta de cinci milioane de euro.
"Prin aceste centre de permanenţă şi asigurarea non-stop a asistenţei
medicale, vrem să reducem aglomerarea de la serviciile de urgenţă", a
declarat Ion Bazac.
Anul trecut, la nivelul ţării existau 174 de centre de permanenţă, însă în acest moment mai funcţionează doar 68. Medicii au renunţat la ele, pentru că nu au fost plătiţi pentru asistenţa medicală acordată.
Irinel Popescu, preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a spus la Realitatea FM că, în urma negocierilor, medicii de familie au acceptat să îşi continue activitatea, chiar dacă veniturile lor nu vor fi majorate.
"Am luat notă de faptul că nu toate doleanţele medicilor de familie s-au putut rezolva. Şi domniile lor au admis că în condiţiile actuale de criză trebuie acceptate anumite restricţii, inclusiv la nivel de venituri", a spus Irinel Popescu.
După protocolul semnat marţi, mai spune domnul Popescu, înţelegerea a fost ca medicii să accepte un buget cu 40% mai mic.
Medicii de familie au intrat la negocieri cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii marţi dimineaţă. Ei erau nemulţumiţi de prevederile Contractului cadru pe 2009 şi ameninţau cu închiderea cabinetelor de la 1 aprilie.
Citeşte şi Medicii de familie au decis să nu semneze Contractul cadru pe 2009.