Potrivit unui comunicat de presă al MEN remis AGERPRES, cei șase performeri sunt Robert Iulian Răveanu și Tudor Costel Crețu — fizică, ambii elevi la Liceul Internațional de Informatică din București, George Claudiu Săvulescu (Liceul Internațional de Informatică din București) și Andrei Iliescu (Colegiul Național 'Ienăchiță Văcărescu' din Târgoviște) — chimie, Alexandru Zanca (Colegiul Național 'Mihai Viteazul' din Ploiești) și Bogdan Ionuț Sisca Jippa (Colegiul Național 'Mihai Viteazul' din București) — biologie, scrie Agerpres.
Olimpiada de Științe a Uniunii Europene s-a desfășurat la Atena, în perioada 30 martie — 6 aprilie și a reunit 50 de echipe din 25 de state membre ale Uniunii Europene.
Conform regulamentului, o țară poate înscrie două echipe alcătuite din câte trei elevi care susțin două probe practice de câte patru ore fiecare, la trei discipline, biologie, chimie și fizică, punctele de la fiecare experiment cumulându-se pentru echipă.