Mâna bionică realizată de profesorii gălăţeni se fixează pe braţele jucătorului, lăsându-i totală liberate de mişcare. Prin intermediul a 10 senzori, aparatul identifică poziţia braţelor, apoi transmite informaţia către computer. Un program generează instant mesaje vocale pentru corectarea eventualelor greşeli.
"În situaţia în care articulaţiile sunt îndoite, mesajul vocal este menit să-l corecteze pe executant - ÎNDREAPTĂ COATELE - prin mesaj vocal se poate autocorecta singur jucătorul.
"La sfârşitul antrenamentului se închide acea sesiune de lucru şi antrenorul ştie clar câte execuţii corecte au fost, câte execuţii greşite, şi, ce este cel mai important, ştie exact şi segmentul deficitar", spune Carmen PÎRVU, lector Facultatea de Educaţie Fizică şi Sport Galaţi.
Pentru că oferă indicaţii precise fiecărui jucător, aparatul l-ar putea înlocui pe antrenor. Astfel, timpul de învăţare se reduce la jumătate. Mai mult, invenţia poate fi utilizată şi în alte domenii.
Răzvan Roşculeţ, profesor Facultatea de Inginerie Galaţi: "Sistemul în general este conceput ca să poate fi adaptat pentru diferite sporturi, sistemul conţine partea de transmisie la distanţă, care rămâne neschimbat şi poate fi aplicat şi pentru medicina recuperatorie".
Dezvoltarea aparatului a durat un an, iar profesorii gălăţeni spun că au primit deja oferte de la investitori.