"Am vorbit în spațiul public, de mai multe ori, despre cazuri dureroase pentru domnia sa, OMV, Roșia Montană, Rompetrol și altele. Probabil că se simte exclus din dezbaterea publică, iar prezența mea la DNA, în calitate de martor, la o plângere pe care am formulat-o, i-a oferit pretextul de a mai arunca niște mizerii în spațiul media. Sau a reacționat, preventiv, panicat. Nu știu și nici nu mă interesează resorturile minciunilor sale.
Îl anunț pe tânărul calomniator că va trebui să apară în fața instanței, doarece îl voi acționa în justiție. Oricum are deja experiență cu instanțele. Un drum în plus sau în minus la tribunal nici nu va conta pentru domnia sa.", a precizat Lucian Isar.
Victor Ponta a postat pe pagina sa de facebook un comentariu în care precizează că în perioada în care era prim-ministru, a primit direct informare de la institutiile specializate ale statului despre o tentativa clara de coruptie din partea lui Lucian Isar:
"Nu cunosc in mod evident motivele chemarii de azi la DNA / pot insa sa spun ca in aproape 4 ani de Prim Ministru a fost o singura ocazie in care am primit direct informare de la institutiile specializate ale statului despre o tentativa clara de coruptie din partea unui ministru - Lucian Isar ( care a cerut avantaje personale de la un mare investitor american in schimbul sprijinului pentru implementarea unui proiect important in Romania)!
Atunci i-am spus imediat si lui Crin Antonescu de situatie si a inteles - in cateva ore l-am inlocuit pe Isar cu Mihai Voicu / probabil ca cei care m-au informat pe mine au sesizat si DNA. Din pacate exista si astfel de oameni", se arată pe pagina sa de facebook.