S-a întâmplat şi pentru că miniştrii Sănătăţii din ultimii cinci ani au închis ochii, timp în care mulţi producători de medicamente au impus tarife după bunul plac, iar bugetul ţării a pierdut astfel zeci de milioane de euro. Acum, oficialii din Sănătate le cer producătorilor să-şi alinieze preţurile în cel mult două săptămâni, scrie Romanialibera.ro.
Mirapexin, un medicament utilizat în tratarea bolii Parkinson, costă în România peste 530 de lei, în timp ce preţul maxim ar trebui să fie de peste 6 ori mai mic. La fel se întâmplă cu alte zeci, sute sau mii de medicamente vândute în farmacii. Nimeni nu ştie câte.
Din ce în ce mai mulţi români spun că nu-şi mai permit să cumpere tratamentele pentru că se scumpesc de la lună la lună. De altfel, aceleaşi pastile pot costa dublu de la o farmacie la alta.
Companiile farmaceutice ar fi trebuit să declare preţurile ori de câte ori se schimbau, ceea ce nu s-a întâmplat. Un ordin vechi de şase ani, prevede ca preţul medicamentelor să fie mai mic sau egal cu cele mai scăzute preţuri din 12 ţări membre UE.
"Pana acum, cand un medicament si a schimbat pretul in alta tara, nu s a intamplat ca in cascada sa vina si in Romania.", spune VASILE CIURCHEA, preşedinte CNAS.
Nimeni nu a respectat legea. Niciun oficial nu s-a sesizat, miniştrii au respectat doar legea tăcerii. Industria farmaceutică a obţinut profituri uriaşe de pe urma medicamentelor. Pacienţii au plătit, iar statul a pierdut milioane de euro.
Producătorilor de medicamente li s-a cerut să modifice preţurile până în zece martie, dar cei din industrie au cerut să fie păsuiţi cu zece zile în plus. La raft, preţurile medicamentelor se vor schimba în jurul datei de 15 aprilie, anunţă CNAS.
Producătorii de medicamente spun că aplicarea ordinului va duce la dispariţia tratamentelor ieftine de pe piaţă, iar pacienţii se vor confrunta cu noi crize de medicamente.