Peste 15 zile, mai precis pe 13 mai, primul debitor cu probleme la plata creditului imobiliar se poate prezenta la bancă, după ce controversata lege a dării în plată a fost promulgată şi publicată în Monitorul Oficial.
"Această lege a ajuns inițial la mine și am retrimis-o în Parlament cu câteva observații. La momentul respectiv, legea nu a fost foarte bine elaborată. Parlamentul a luat în considerare aceste observații, a modificat legea corespunzător și mi-a retrimis-o în forma nouă. Am apreciat faptul că Parlamentul a ținut cont de observațiile mele și consider că acum legea este în regulă. În consecință am promulgat această lege și astăzi va fi publicată în monitorul oficial!", a declarat Iohannis într-o conferință de presă.
Cele mai importante modificări vizează eliminarea din proiectul de lege privind darea în plată a programului "Prima Casă" și ridicarea plafonului celor cu credite de nevoi personale cu ipotecă la 250.000 de euro.
O altă modificare prevede că legea se aplică și în cazul persoanelor care au fost executate silit.
Potrivit legii, nu pot beneficia de prevederile sale cei care au fost condamnați printr-o hotărâre definitivă pentru infracțiuni în legătură cu creditul pentru care se solicită aplicarea legii.
Legea dării în plată stipulează că persoanele cu credite de locuințe își pot ceda bunurile ipotecate către bănci dacă sunt în incapacitate de plată a ratelor împrumuturilor.