UPDATE 18.00 Senatorii au adoptat, luni, cu unanimitate de voturi, legea dării în plată, rezultatul fiind de 119 voturi "pentru" şi niciunul împotrivă, scrie Mediafax.
Amendamentul cerut de BNR fusese respins în comisiile de specialitate. Prezent la dezbaterile generale din Senat, Enache Jiru, secretar de stat în cadrul Ministerului Finanţelor, a cerut scoaterea programului Prima casă din această lege. El a mai spus că promovarea legii în forma propusă, fără amendamentele BNR şi ale MFP, ar genera potenţiale riscuri, printre care un impact direct asupra bugetului de stat din cauza unei percepţii din partea mediului investiţional şi al agenţiilor de rating.
La rândul său, iniţiatorul legii, deputatul liberal Daniel Zamfir, a respins ipoteza susţinută de oficialul de la Finanţe.
UPDATE 17.20 Senatorii PSD vor vota în plen legea dării în plată, urmând să susțină și includerea în actul normativ a programului "Prima casă", a anunțat, luni, liderul grupului social-democrat Mihai Fifor.
"Au fost păreri pro și contra pe această lege așteptată și disputată totodată, dar eu cred că, în urma acestor dezbateri, colegii senatori s-au lămurit vizavi de toate punctele ce s-au discutat în întâlnirea noastră. Ca o concluzie, senatorii vor vota această lege, ea urmând traseul legislativ către Camera Deputaților", a spus Fifor, la finalul întâlnirii senatorilor social-democrați cu inițiatorii legii dării în plată Daniel Zamfir și avocatul Gheorghe Piperea, precum și cu viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.
Fifor a precizat că senatorii PSD vor vota rămânerea în cadrul legii dării în plată și a programului "Prima casă", scrie Agerpres.
UPDATE 17,10 BNR: Legea dării în plată să se adreseze doar debitorilor băncilor aflaţi în situaţie financiară grea
Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a declarat, luni, că legea dării în plată trebuie să se adreseze numai celor care sunt într-o situaţie financiară grea, nu celor care nu au nevoie sau nu vor să plătească, adăugând că nu trebuie să fie pusă în pericol stabilitatea sistemului financiar, anunţă Agerpres.
'Am prezentat argumentele care sunt în favoarea unei legi cu conotaţii de protecţie socială, care să se adreseze debitorilor băncilor care au nevoie de această protecţie socială pentru că sunt într-o situaţie financiară care nu le mai permite onorarea serviciului datoriei sau argumentat motivaţiile pentru care statul atunci când e nevoie să intervină în economie şi, iată acum intervine, dar de o manieră limitată, direcţionată către grupurile vulnerabile şi nu în general, către debitorii care, dintr-un motiv sau altul, sunt în jenă financiară, dar şi ca urmare a unor credite pe care le-au luat, nu pentru o locuinţă de strictă necesitate, ci şi pentru afaceri sau alte operaţiuni economice', a afirmat Georgescu, la finalul întâlnirii cu senatorii PSD pe tema legii dării în plată.
El a precizat că a propus o serie de criterii pe care să le îndeplinească cei care vor beneficia de această lege.
'Există criterii pe care le-am propus şi care pot fi diferenţiate sau modulate în raport cu opţiunile parlamentare, dar care reuşesc şi rezolvă problema încadrării în spectrul de aplicare a legii numai a celor care sunt în nevoie socială, au o capacitate financiară redusă de plată în această perioadă, în general ca urmare a crizei financiare', a explicat Georgescu.
Potrivit acestuia, Senatul este cel care va stabili dacă va rămâne programul 'Prima casă' în legea dării în plată.
'Senatul va stabili în câteva minute (dacă va rămâne programul 'Prima casă' - n.r.). Trebuie să ne adresăm celor cu situaţie financiară grea, în dificultate, pe de o parte, iar, pe de altă parte, nu trebuie să punem în pericol stabilitatea sistemului financiar, dar nici să ne adresăm cu o protecţie socială generalizată celor care nu au nevoie şi celor care nu vor să plătească, din anumite motive personale, creditele contractate', a adăugat Georgescu.
UPDATE 16,20: Proiectul legii darii in plata se afla pe ordinea de zi a plenului Senatului si, daca dezbaterile vor fi finalizate, este posibil ca votul sa se dea luni, a declarat vicepresedintele Camerei superioare, Ioan Chelaru, dupa sedinta Biroului permanent
El a precizat ca au loc dezbateri in sedintele grupurilor parlamentare pentru stabilirea pozitiilor in privinta acestei legi, potrivit Agerpres.
UPDATE 16,00: O parte din senatorii PSD au acuzat, luni, Banca Naționala a României, în discutia privind legea dării in plata, că banca centrală nu are în vedere, în acest domeniu, o politică în avantajul românilor.
"Sa dam drumul legii si sa vedem macar ce se intâmplă", a fost pozitia senatorilor PSD,potrivit Stiripesurse.ro.
La şedinţa grupului PSD participă, din partea Băncii Naţionale, Florin Georgescu şi Liviu Voinea.
UPDATE 13,00. Grupul PSD din Senat se întâlnește, luni, la ora 14 cu deputatul PNL Daniel Zamfir – inițiatorul legii dării în plată – și avocatul Gheorghe Pipeera. Ei vor discuta despre impactul pe care lege il va avea asupra programului ”Prima Casă”, a declarat Zamfir.
Liberalul a afirmat că vrea să demonstreze "cu date concrete", senatorilor PSD că legea dării în plată „nu omoară programul Prima Casă", aşa cum au susţinut reprezentanții BNR, pe care Zamfir îi acuză de „manipulare".
Daniel Zamfir a spus că temerea PSD este că legea dării în plată va anula proiectul Prima Casă, afirmând că social-democraţii l-au invitat la grup pentru a lămuri această problemă, potrivit EuropaFM.
Legea dării în plată, care ţine capul de afiş al agendei publice din toamna anului trecut, a fost introdusă luni pe ordinea de zi pentru dezbateri în cadrul plenului Senatului, potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Senatului.
De aici va ajunge la Camera Deputaţilor, care este Cameră Decizională, potrivit zf.ro.
Tot luni se va discuta şi propunerea BNR de a exclude programul Prima casă din lege, program care iniţial fusese exclus, însă potrivit unui raport comun publicat ulterior, la voturi a fost egalitate, astfel că soarta programului guvernamental Prima casă, care a ţinut creditarea imobiliară şi piaţa imobiliară pe linia de plutire în criză, nu a fost încă decisă.