Ecologia, considerată doar în urmă cu o generație, un tip de ”terorism verde”, a devenit astăzi o preocupare mondială, pentru oameni din ce în ce mai numeroși și începând cu vârste din ce în ce mai tinere, care înțeleg că guvernele lumii trebuie sensibilizate în sensul protecției mediului.
”Săptămâna Pământului” va fi sărbătorită în București, la Sala de Festivități „Adrian Păunescu„ din cadrul Liceului Tudor Vladimirescu, printr-o serie de competiții cu subiect central grija pentru natură, proiecții de film și ateliere artistice, precum și concursuri literare. În premieră mondială, artista Mariana Pachis va realiza un atelier de modelare a nisipului prin tehnica SAND ART, vineri, 15 mai, dar în fiecare zi a ”Săptămânii Pământului” organizatorii vor oferi surprize speciale pentru participanți.
Astfel, marți, 12 mai, între orele 12.00 și 18.00 vor avea loc două concursuri cu mesaj ecologist de fotografii și filme scurte (cu durata de un minut), ”Foto Ecologia” și ”Eco la minut”, invitați speciali fiind elevii Colegiului Național Media. Ziua se va încheia cu proiecția filmului ”Calul de război” (2011), o dramă de război regizată de Steven Spielberg, cu șase nominalizări la Oscar și două nominalizări la Globul de Aur.
Miercuri, 13 mai, între orele 12.00 și 16.00, va fi organizat concursul ”Flori de Tei”, de recitare a unor poezii ale lui Mihai Eminescu, dedicate naturii și dragostei, marcând astfel împlinirea a 165 de ani de la nașterea poetului național. Maestrul Mihai Pânzaru va prezenta o serie de caricaturi și desene, alături de elevii săi de la Colegiul PIM.
Joi, 14, mai, între orele 12.00 și 16.00, artista Mariana Pachis face ”EcoArtă”, punând în scenă un atelier de colaje cu tema focului, ca element benefic/distructiv și teatrul de improvizație cu cele patru elemente: foc, aer, apă, pământ. Va fi organizat și concursul de proză scurtă ”Geo Bogza”, având ca temă grija pentru natură, evenimentul fiind o premieră.
Vineri, 15 mai, între orele 12.00 și 18.00, ”EcoArta” va acorda o atenție specială elementului pământ, printr-o premieră modnială: artista Mariana Pachis va modela nisip prin tehnica SAND ART – arta de a gândi anticipativ, pe baza unor scenarii ad-hoc despre pământ. Va urma un atelier de scenarii pentru un film de scurt metraj, pornind de la elementul apă, finalul manifestărilor din acea zi fiind proiecția filmului ”Secretariat” (2010), produs de Walt Disney Pictures în regia lui Randall Wallace.
Sâmbătă, 16 mai, între orele 13.00 și 18.00, actorul belgian Giuseppe Piccillo, va coordona atelierul ”Actor pentru un minut”. Piccillo este un talentat animator pentru spectacole de teatru stradal și pentru spectacole dedicate copiilor. Duminică, în ultima zi a săptămânii, începând cu ora 16.00 va avea loc Gala Premiilor.
Evenimentele dedicate ”Săptămânii Pământului” vor debuta printr-un spectacol ce va avea loc luni, 11 mai, începând cu ora 20.30, la Casa de Cultură a Studenților ”Grigore Preoteasa” din București, prezentat de către Lavinia Șandru.
Realitatea Tv și realitatea.net vă invită să vă implicați și să vă bucurați, în fiecare zi pregătind o rubrică cu imagini și informații de la evenimentele acestei săptămâni speciale. Împreună cu colegi din Realitatea TV, Lavinia Șandru va participa la toate evenimentele dedicate ”Săptămânii Pământului”.