În anul 1743, domnița Bălașa alături soțul ei, banul Manolache Rangabe, ctitorește primul lăcaș de cult pe terenurile din centrul vechiului București, primite ca zestre. Acest lăcaș va fi transformat ulterior în paraclis, dar este dărâmat în 1871. În 1750 este construit un mic complex, compun dintr-o biserică mai mare, cu hramul ”Înălțare Domnului”, un azil și o școală, ultimele două fiind închise la începutul secolului al XX-lea.
În 1838 are loc un cutremur, care afecteaza grav lăcașul de cult. Însă până în 1842 este construită o alta, în stil neo-gotic, cu sprijinul Saftei Brâncoveanu, fondatoarea Spitalului Brâncovenesc. În 1881, și această nouă clădire a fost dărâmată, fiind degradată din cauza inundațiilor, scrie turismistoric.ro.
Actuala biserică a fost clădită în timpul domniei regelui Carol I și reginei Elisabeta, construcția durând 4 ani ( 1881-1885). Arhitectul bisericii a fost numit Alexandru Orascu, ajutat de Carol Benesch și Hartman, și avizate de către Andre Lecomte du Nouy. Pictura interioară în ulei a fost realizată în stil neorenascentist, de către pictorii vienezi Kott si Rihofsky. Planul arhitectural, realizat sub formă de cruce, se concretizează într-un edificiu impunător, în stil neoromânesc.
În perioada interbelică, lumea mondenă a vremii oficializa aici nunțile și botezurile. Acest lucru s-a păstrat până astăzi, biserica rămânând un exemplu de rafinament și eleganță. Deși întemeiată pe lacrimi și suferință, biserica Domnița Bălașa este o biserică de sărbătoare, aici neavând loc niciodată înmormântări.
