"Statele noastre împărtășesc aceeași opțiune pentru o Europă unită și solidară, o Europă pentru cetățeni. Nu poate exista o Europă divizată între nord și sud, între țările euro și țările non-euro. Împreună suntem mai puternici. România contează pe sprijinul Spaniei pentru desăvârșirea integrării sale europene prin aderarea la Spațiul Schengen și, atunci când condițiile vor fi propice, la zona euro", a afirmat Iohannis, la dejunul oficial oferit de regele Felipe al VI-lea și soția sa, regina Letizia.
Iohannis a subliniat că Spania se bucură de apreciere în rândul românilor.
"Dincolo de distanța geografică, afinitatea românilor față de țara dvs vine din apropierea de limbă, cultură și civilizație, din evoluțiile istorice și valorile comune împărtășite. Imediat după Revoluția din 1989, Spania a sprijinit, pornind de la propria experiență pe calea democrației, aderarea României la NATO și UE, iar poporul român a primit cu gratitudine această susținere. Doresc să salut contribuția majestății sale regele Juan Carlos I la dezvoltarea relației bilaterale și a apropierii dintre noi", a mai declarat Klaus Iohannis.
Totodată, șeful statului a transmis mulțumiri pentru deschiderea cu care românii sunt primiți în această țară.
"Astăzi, relația dintre noi are fundamente întărite. Mă refer la comunitatea de români din Spania. Cei aproximativ un milion de concetățeni ai noștri care trăiesc, studiază și muncesc aici contribuie la dezvoltarea Spaniei", a mai declarat șeful statului.
Pe de altă parte, într-o postare pe pagina sa de Facebook, Klaus Iohannis a punctat faptul că "România și Spania au intrat în 2013 într-o nouă etapă, aceea de Parteneriat Strategic".
Cu ocazia vizitei oficiale în Regatul Spaniei, am avut convorbiri cu Majestatea Sa Felipe al VI-lea și cu domnul Preș...
Posted by Klaus Iohannis on Monday, 13 July 2015