"Klaus Iohannis și Alex Younger au discutat componenta de securitate a parteneriatului strategic dintre cele două țări, fiind exprimată aprecierea deosebită pentru substanța relației de cooperare dintre comunitatea de informații din România și cea din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord.
În cadrul întrevederii, a fost discutată situația de securitate regională, fiind subliniat interesul deosebit pe care ambele țări îl acordă stabilității regiunii Mării Negre, precum și buna cooperare dintre serviciile de informații române și britanice în combaterea terorismului, amenințărilor transfrontaliere și provocărilor specifice războiului hibrid", precizează Administrația Prezidențială.
Totodată, purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii, Sorin Sava, a afirmat că întâlnirea șefului MI6 cu Eduard Hellvig ”s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel şi a avut ca scop întărirea cooperării între cele două servicii”.
”Această întâlnire, care s-a desfăşurat la cel mai înalt nivel cu partenerul britanic, a avut ca scop întărirea cooperării între cele două servicii, iar la nivelul conducerii, al directorilor celor două servicii, s-a exprimat satisfacţia faţă de nivelul înalt al cooperării între cele două instituţii în domenii de interes reciproc. După cum se ştie, în acest moment agenda serviciilor este ocupată cu combaterea terorismului, cu securitatea cibernetică, contraproliferarea armelor, contracararea acţiunilor de spionaj, dar şi instruirea personalului celor două instituţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al SRI, potrivit Mediafax.
Sorin Sava a mai spus că cei doi directori ai serviciilor de informaţii au evaluat perspectivele evoluţiilor viitoare ale acestui parteneriat bilateral, convenind să acorde un loc aparte combaterii terorismului.
De asemenea, Gabriel Oprea l-a primit, la Palatul Victoria, pe șeful Serviciului Secret de informații britanic, Alex Younger, prilej cu care "a fost apreciată cooperarea excelentă în plan bilateral pe tematica de interes comun a instituțiilor din comunitatea de informații a României și cea a Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord".
"Au fost discutate aspecte ale evoluțiilor regionale în planul securității, inclusiv în zona Mării Negre. Prim-ministrul interimar, domnul Gabriel Oprea și demnitarul britanic au apreciat nivelul înalt de încredere stabilit intre instituțiile omoloage", relevă un comunicat difuzat de Biroul de presă al Guvernului, citat de Agerpres.
În aceeași măsură, a fost evidențiată "colaborarea eficientă în prevenirea și combaterea fenomenelor care pot afecta securitatea cetățenilor din cele două state sau care sunt îndreptate împotriva membrilor NATO și ai Uniunii Europene".
"În cadrul întrevederii, a fost subliniată susținerea pe care Guvernul României o acordă consolidării dimensiunilor de cooperare specifică, la nivel instituțional, cu partenerii strategici ai României din comunitatea Euro-Atlantică", se mai precizează în comunicat.
Alex Younger, fost militar, a fost instalat la conducerea Serviciului de Informaţii Externe al Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord - MI6 în noiembrie 2014. Younger, în vârstă de 51 de ani, a intrat în serviciul de informaţii externe al Majestăţii Sale în 1991.