"Am fost ameninţată cu moartea. A trimis un individ să mă ameninţe, eram cu sora mea. M-a cerut în căsătorie de nenumărate ori. Eu l-am refuzat. Cum să mă căsătoresc cu acest om? M-a şi lovit. Din cauza geloziei, mi-a dat două palme, într-un apartament. Mi-a zis că dacă mă mărit cu el, o să-mi dea un apartament de serviciu şi o să-mi facă diferite afaceri. El mergea la psiholog ca să-şi rezolve problemele din copilărie. Părea un om normal la început, care ştie ce vrea de la viaţă. De asta mi-a plăcut de el la început.
Eram urmărită, am fost bătută. Primarul Nichita mi-a spus că el este singura mea opţiune în viaţă, atunci când i-am transmis că vreau să am o relaţie cu altcineva, o relaţie normală, să fac un copil... Am făcut plângere la parchet", a spus Adina Samson, marţi dimineaţă.
=============================================================================
Reacția lui Gheorghe Nichita, după ce fosta amantă a spus că a lovit-o și a amenințat-o
Cine este Adina Samson:
Adina Samson are 33 de ani, a absolvit Facultatea de Administraţie Publică la Universitatea „Al.I.Cuza” în 2005, după care s-a angajat în cadrul Primăriei Iaşi la Centrul de Informare pentru Cetăţeni. După ce a lucrat în mai multe birouri de-a lungul timpului, inclusiv la cel de Relaţii Internaţionale, în perioada martie 2013 – iunie 2014, Adina Samson a devenit inspector de specialitate la Primărie, lucrând într-un birou alăturat celui pe care îl deţine Nichita. Amanta lui Nichita a fost promovată în funcţia de şefă la Serviciul Managementul Calităţii şi Control Intern Managerial în luna iunie 2014.
Noua funcţie i-a adus o relaţie directă cu primarul Gheorghe Nichita, în sensul că aceasta, prin fişa postului, trebuia să-i raporteze edilului şef „stadiul implementării, funcţionării şi eficienţa sistemului de management al calităţii şi a sistemului de control intern şi managerial al Primăriei şi al unităţilor subordonate”.
Gheorghe Nichita a recunoscut că a apelat la psiholog, după pasiunea exagerată pentru Adina Samson
Samson este responsabilă şi cu menţinerea comunicării între Primărie şi entităţile din subordine. Principalele atribuţii ale acesteia erau de a redacta adrese şi referate de specialitate şi organizarea de evenimente desfăşurate de municipalitate sau parteneri: dezbateri, conferinţe sau simpozioane. O altă atribuţie era de actualizare a bazei de date a instituţiei, cu datele de contact ale instituţiilor şi persoanelor publice din administraţia publică, locală şi centrală, mediul universitar, cultural şi economic, potrivit adevarul.ro.