Cazul Şova, final în Parlament. După două zile în care au jucat ping-pong cu documentul cerut de CCR în acest caz, Tăriceanu s-a conformat. A semnat hotărârea de respingere a cererii de arestare a senatorului Şova pe care au redactat-o cei de la Comisia Juridică. Documentul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.
Senatul a trimis, miercuri, spre publicare Monitorului Oficial Hotărârea care constată că, prin votul din data de 25 martie, nu au fost îndeplinite condițiile pentru încuviințarea reținerii și arestării preventive a lui Dan Șova. Proiectul de Hotărâre a fost redactat, la solicitarea Biroului Permanent, de către senatorii juriști, documentul fiind aprobat, miercuri, de conducerea Senatului și semnat de președintele acestui for, Călin Popescu Tăriceanu.
Cazul Şova a fost pasat precum un cartof fierbinte, la Senat. Călin Popescu Tăriceanu a însărcinat Comisia Juridică să redacteze hotărârea referitoare la rezultatul votului dat în 25 martie privind solicitarea DNA de arestare a fostului ministru. Juriştii au făcut proiectul şi l-au trimis înapoi la conducerea instituţiei.