"La persoanele fizice, am dat drumul la materiale, să ne lase şi Comisia Europeană să nu mai accizăm. Trebuie să ştim să facem cererea către Comisia Europeană, pentru că noi am mai făcut o dată şi nu am făcut-o bine şi nu ne-au lăsat, au zis că aşa e reglementarea europeană. Deci, susţin total faptul ca palinca făcută de persoanele fizice să nu fie accizată", a spus Ponta la emisiunea "Viaţa Satului" a postului public de televiziune.
Codul Fiscal prevede ca pentru ţuică şi rachiu din fructe, realizate în propria gospodărie şi destinate consumului propriu, producătorii să plătească o acciză de 1.000 de euro la hectolitru de alcool pur.
În luna martie, Senatul a respins un proiect prin care producerea băuturilor tradiţionale româneşti pentru consumul propriu, precum palinca, ţuica, horinca, rachiul de drojdie de vin, într-o cantitate maximă pe gospodărie de 100 de litri cu 100% concentraţie alcoolică era exceptată de la plata accizelor.
În luna aprilie, comisarul UE pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a venit la Bucureşti pentru a avea un dialog cu cetăţenii români, care au dorit să afle de la el şi de ce UE le pune acciza la ţuică, Cioloş spunând însă că acciza pentru ţuică este definită printr-o legislaţie naţională, şi nu europeană.
"Există nişte principii europene vizavi de accizarea băuturilor alcoolice, dar există posibilitatea pentru produse şi băuturi alcoolice tradiţionale aplicării unor excepţii definite de legislaţia naţională (...) Toată decizia privind taxarea şi impozitarea se ia la nivel naţional, nu este politică europeană", a spus comisarul.
De altfel, acesta s-a plâns de faptul că politicienii dau vina pe UE pentru anumite lucruri.
"E clasică deja atitudinea - atunci când e un rezultat pozitiv decis la Bruxelles - politicienilor acasă 'uite, am fost la Bruxelles, m-am bătut pentru ţara mea şi am obţinut cutare lucru' (...) Pe de altă parte, atunci când, tot datorită deciziilor comunitare, deci a tuturor şefilor de stat, de guvern, a miniştrilor sau a Parlamentului, un stat membru sau altul e penalizat pentru că nu a ţinut cont de anumite principii sau de anumite decizii luate colectiv, atunci cei de acasă spun 'Bruxelles ne impune, iar nu ne lasă să ne facem micii, ne impunem să vindem terenurile la străini', fără să prezinte detaliile, de unde vine decizia, cum ar fi putut evitată", a explicat Cioloş.