Piloții TAROM de pe aeronavele Airbus au recurs la o acțiune protest spontană duminică dimineață. Deja primele două curse ale zilei nu au fost efectuate. Nu a fost anunțată grevă, ca în 2005, ci piloții se declară inapți de a conduce avioanele.
În condițiile în care TAROM funcționează cu un număr fix de angajați, dacă unul dintre aceștia este bolnav, nu există înlocuitor, iar avionul rămâne la sol.
Nemulțumile piloților de pe Airbus-uri, potrivit dcnews.ro.
- Piloții TAROM primesc un salariu fix, după care sunt plătiți cu diurne pentru cursele externe, astfel că toți își doresc să zboare în afara granițelor.
- Salariile piloților TAROM sunt cele mai mici din Europa, aceștia câștigând cu aproximativ 50% mai puțin.
- În condițiile în care în ultima vreme a scăzut numărul curselor externe, și veniturile piloților au avut de suferit: Airbus-urile au ajuns să aibă mai puține curse externe decât Boeing-urile.
Conform site-ului oficial, flota TAROM are în componență șase aeronave Airbus: patru - A318-111 și două - A310-325.
Oficial din Ministerul Transporturilor: "Nu e grevă, se îngreunează circulația".