Arta plastică reprezintă pentru Paul Surugiu - Fuego un nou mod de exprimare și o posibilitate concretă de a ajuta. În luna octombrie 2015 lansa proiectul „ART BY FUEGO-ARTĂ PENTRU SUFLET”, o inițiativă care-și propune să sprijine marii artiști ai României, ajunși, din diverse motive, într-o situație dificilă, dar și tinerele talente.
Astfel, majoritatea fondurilor obținute din vânzarea picturilor realizate de Paul Surugiu merg către legendele României, dar și către tinerii care bat la porțile afirmării. În 8 luni, proiectul a făcut numeroase fapte deosebite, ajutând peste 40 de cazuri, printre care amintim artiști mari precum Ilie Micolov, Lucky Marinescu, Cornel Constantiniu, Aimee Iacobescu, Anca Pandrea, Elisabeta Preda, Petru Demetru Popescu, Ioan Voicu, Gheorghe Urschi și mulți alții.
Veți descoperi poezia tăcută a culorilor, într-un exercițiu de introspecție a artistului Paul Surugiu, care pictează cântece și ascultă povești ale picturilor. Colecția de față, „FLORI DE ROUĂ”, simbolizează formele naturii în starea lor imaginară, ca și cum ar fi originea a tot. Cu neclaritate, din culori multiple, începuturile parfumate, florile discrete, sub forma fragilă, ne dau avânt, ne sădesc bazele unor frumoase amintiri. Și chiar dacă cele de pe urmă nu se vor concretiza, florile vor fi mereu, cea mai frumoasă amintire, când o umbră va fi plăcerea. Cu romantism, tehnica lui Paul Surugiu ne introduce într-o poveste, multicoloră, difuză, care transmite sinceritate și onestitate din punct de vedere artistic.
“Pictura e o terapie ce-mi dă putere. Expoziția „FLORI DE ROUĂ” este lumea mea de culoare, un univers paralel al activității mele. Pictura îmi arată că în artă nu există nicio regulă. Pot să mă joc cu forme, culori, idei. Mă relaxează și-mi dă posibilitatea de a găsi noi și noi simboluri. Mă împlinește, simt că mă deconectează de toată nebunia și vă încurajez și pe voi să faceți altceva atunci când aveți timp.
Am pus suflet în nașterea operelor mele și mă pot mândri cu niște timp investit cu folos. Cu pictura pot naște lumi noi, culori noi și știu că la un moment dat, una dintre creațiile mele va sta pe un perete și va fi admirată, nu neapărat pentru frumusețe, ci pentru sinceritatea și pasiunea puse în realizarea ei. “ ( PAUL SURUGIU – FUEGO )
Iubitorii de artă, oamenii ce-și doresc să sprijine acest proiect nobil, specialiștii dar și publicul larg căruia expoziția i se adresează în egală măsură sunt invitați să viziteze Casa de Licitații GOLDART din București, Str. I. L. Caragiale 7 bis, de pe 1 pe 10 iunie, după următorul program - de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00, sâmbata:11.00 – 15.00. Intrarea este liberă. Pentru detalii intrați pe www.artbyfuego.ro sau pe paginile de Facebook ART BY FUEGO și Paul Surugiu – Fuego .