Aceasta va fi posibil deoarece, prin noul Cod de Procedură Fiscală, băncile vor fi obligate să comunice zilnic, nu bilunar ca în prezent, lista persoanelor fizice și a firmelor care deschid ori închid conturi, cu datele de identificare ale persoanelor care dețin dreptul de semnătură, sau închiriază casete de valori. Cazinourile, notarii, avocații, agenții imobiliari au scăpat însă de această obligație, introdusă de Guvern în noul Cod, dar pentru care era nevoie de avizul Parlamentului înainte să fie aplicată.
În prezent, lista persoanelor fizice și a firmelor care deschid ori închid conturi sunt comunicate doar cu o frecvență bilunară, iar lista persoanelor care închiriază casete de valori este transmisă numai la cerere, în timp ce date privind operațiunile derulate prin conturile bancare sunt transmise de către bănci numai la Oficiul de Combatere a Spălării Banilor. Oficiul nu poate furniza organelor fiscale aceste date, nefiind permis de legislație.
Noul Cod de Procedură Fiscală impune însă băncilor ca, începând cu anul viitor, să comunice zilnic organului fiscal central aceste informații. În același timp, este menținută obligația băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele și/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum și informațiile și documentele privind operațiunile derulate prin respectivele conturi.
În forma aprobată de Guvern, Codul impunea și cazinourilor, notarilor, avocaților și agenților imobiliari să transmită organului fiscal, tot zilnic, operațiunile în lei sau în valută în cuantum începând de la 5.000 euro, despre care au luat cunoștință cu ocazia desfășurării activității.
După numeroase proteste ale celor vizați și reclamațiile avocaților legate de încălcarea secretului profesional, parlamentarii au eliminat obligația și au stabilit ca informațiile să fie transmise strict prin relația Oficiul de Combatere a Spălării Banilor-Agenția Națională de Administrare Fiscală.