Actual· 2 min citire

Falsul chirurg italian a fost eliberat

Falsul chirurg italian a fost eliberat

Falsul chirurg italian a fost eliberat

Publicat5 iun. 2019, 19:24
Actualizat5 iun. 2019, 19:50

Matteo Politi, medicul fals din Italia, care a practicat medicina în România deși nu avea nici un drept, a fost pus în libertate, sub control judiciar,

Potrivit magistraților de la Judecătoria sectorului 1, falsul medic este obligat să nu părăsească Bucureștiul decât cu acordul procurorilor, să nu exercite deloc meseria de medic și să țină legătura periodic cu organele competente care se ocupă de cazul său.

Falsul medic italian Matteo Politi a fost pus în libertate de magistrații Judecătoriei Sectorului 1, la cererea procurorilor, iar decizia din 3 iunie a rămas definitivă miercuri la 13.05, ca urmare a faptului că nu a fost înregistrată nicio contestație la instanța ierarhic superioară.

Admite cererea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București și înlocuiește măsura arestării preventive dispusă prin Încheierea din data de 07.02.2019 a Judecătoriei Sectorului 1 București în dosarul nr. 3293/299/2019 față de inculpatul Politi Matteo, cu măsura preventivă a controlului judiciar pe o durată de 60 zile, începând cu data rămânerii definitive a prezentei încheieri.ș

Dispune punerea în libertate a inculpatului Politi Matteo de sub puterea măsurii arestării preventive la data rămânerii definitive a prezentei încheieri, dacă nu este arestat sau deținut în altă cauză. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la pronunțare, pentru prezenți, respectiv de la comunicare, pentru absenți. Pronunțată în camera de consiliu, astăzi, 03.06.2019, ora 13.05”, se arată în minuta deciziei Judecătoriei Sectorului 1.

Magistrații i-au impus lui Matteo Politi să respecte următoarele obligații:

„a) să nu depășească raza teritorială a Municipiului București și a județului Ilfov, decât cu încuviințarea prealabilă a organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată;

b) să nu desfășoare profesia de chirurg plastician-estetician;

c) să comunice periodic informații relevante despre mijloacele de existență;

În temeiul art. 215 alin. (3) C.pr.pen. atrage atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive”.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News