Actual· 2 min citire

Facebook, într-un nou scandal: Ce s-a întâmplat cu adresele de mail ale 1,5 milioane de utilizatori?

Facebook, într-un nou scandal: Ce s-a întâmplat cu adresele de mail ale 1,5 milioane de utilizatori?

Facebook, într-un nou scandal: Ce s-a întâmplat cu adresele de mail ale 1,5 milioane de utilizatori?

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 18 apr. 2019, 13:10

Facebook a colectat adrese de e-mail de ''până la peste 1,5 milioane'' de utilizatori noi care s-au înregistrat pe această platformă începând din 2016, fără consimțământul acestora, relatează joi Press Association.

Rețeaua de socializare a declarat că a ''încărcat în mod neintenționat'' adresele de e-mail după ce a solicitat unor utilizatori să transmită parolele la înregistrarea pe site, ca modalitate de verificare a identității acestora - o practică intens criticată de experții în domeniul securității.

Conform Business Insider, persoanele care și-au introdus parolele au primit ulterior un mesaj tip pop-up prin care erau anunțate că datele lor de contact au fost încărcate pe Facebook, fără a le fi cerută mai întâi permisiunea în acest sens.

Acest incident este cel mai recent dintr-o listă din ce în ce mai mare de probleme legate de protecția datelor private cu care se confruntă rețeaua de socializare.

Facebook a declarat că defecțiunea a fost cauzată de modificarea operată în 2016 a unei caracteristici prin care utilizatorii își confirmă contul și în același timp puteau importa contactele de e-mail.

"La începutul acestei luni am întrerupt verificarea parolei prin e-mail ca opțiune de identificare prin parola de e-mail pentru cei care se înregistrau pentru prima dată pe Facebook'', a declarat o purtătoare de cuvânt.

"Când am analizat pașii parcurși pentru verificarea conturilor am constatat că, în unele cazuri, contactele de e-mail ale persoanelor au fost încărcate în mod neintenționat în Facebook la crearea contului. Estimăm că ar fi fost încărcate până la 1,5 milioane de adrese de e-mail ale utilizatorilor. Aceste contacte nu au fost partajate nimănui și le ștergem'', a declarat reprezentanta Facebook.

"Am reparat problema de bază și notificăm persoanele ale căror contacte au fost importate. De asemenea, utilizatorii pot să revadă și să gestioneze în setări datele de contact distribuite Facebook", a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Recunoașterea de către Facebook a acestei probleme vine la scurt timp după îngrijorările exprimate de specialiștii în domeniul de securității la începutul acestei luni. Expertul în securitate Bennett Cyphers de la Electronic Frontier Foundation, a declarat că "acesta este un atac de tip phishing" și a etichetat procesul drept "de-a dreptul iresponsabil".

Sursa: agerpres.ro

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News