EUROPARLAMENTARE 2014. Amplul scrutin este amenințat de un val de euroscepticism, toate sondajele de opinie indicând că formațiunile extremiste ar urma să obțină o parte semnificativă a mandatelor din viitorul legislativ european.
Pentru alegerea celor 751 de parlamentari din viitoarea legislatură a PE — 2014-2019 — sunt așteptați la vot circa 375 de milioane de cetățeni ai UE, Parlamentul European fiind singura instituție a Uniunii Europene aleasă direct, scrie AGERPRES. Votul începe joi, 22 mai, în Olanda și Marea Britanie, vineri, 23 mai, votează cehii și irlandezii, iar sâmbătă, 24 mai, sunt programate alegerile în Letonia, Malta și Slovacia. De remarcat că în Republica Cehă votul continuă și sâmbătă, fiind singura țară membră unde scrutinul se desfășoară pe parcursul a două zile. În fine, duminică, 25 mai, au loc alegerile pentru PE în restul, de fapt marea majoritate a celor 28 de state ale Uniunii, inclusiv România: în ordine alfabetică, Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croația — cel mai nou stat membru—, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Italia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Suedia și Ungaria.
Ca o particularitate, dintre aceste state, Austria este singurul unde pot vota și tinerii începând de la 16 ani, spre deosebire de celelalte, unde vârsta minimă este de 18 ani. De asemenea, de notat că votul este obligatoriu în patru țări ale Uniunii — Belgia, Cipru, Grecia și Luxemburg, cu toate că de regulă nu se aplică sancțiuni pentru neparticipare.
EUROPARLAMENTARE 2014. În țara noastră, campania electorală pentru alegerile europarlamentare se va încheia sâmbătă, la ora 07.00, iar cei peste 18.300.000 de alegători vor fi chemați la urne duminică, de la ora 07.00, putând să-și exercite votul până la ora 21.00.
Ca la alte alegeri, cetățenii români cu domiciliul în România își pot exercita dreptul de vot la secțiile din țară în baza actului de identitate, inclusiv carte de identitate provizorie, pașaport sau carnet de serviciu militar. Cetățenii români care în ziua de referință se află în străinătate vor putea vota la secțiile de votare organizate în afara țării în baza cărții de identitate, cărții electronice de identitate, cărții de identitate provizorii sau a buletinului de identitate, iar românii cu domiciliul în străinătate votează în baza cărții de identitate provizorii, pașaportului diplomatic, pașaportului diplomatic electronic, pașaportului de serviciu, pașaportului de serviciu electronic, pașaportului simplu, pașaportului simplu electronic sau a pașaportului simplu temporar, după caz.
Și cei aflați în ziua alegerilor în altă localitate decât aceea unde sunt înscriși pe lista electorală specială își pot exercita dreptul de vot, la orice secție de votare, în baza documentului de identitate valabil.
Pentru alegerile europarlamentare au fost organizate 18.532 de secții de votare pe teritoriul național, în străinătate cetățenii români putând să voteze în 190 de secții. Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, aceste secții sunt organizate în sediile misiunilor diplomatice și consulare ale României, în sediile institutelor culturale din străinătate, precum și în teatrele de operațiuni din Afganistan.
EUROPARLAMENTARE 2014. Cincisprezece partide și alianțe, dar și opt independenți își dispută cele 32 de mandate de europarlamentari la care România are dreptul, în baza principiului 'proporționalității degresive'.
De precizat, în fine, că Autoritatea Electorală Permanentă a României a stabilit că în listele electorale permanente, întocmite la nivelul unităților administrativ-teritoriale, sunt înscriși 18.303.915 cetățeni cu drept de vot.
Numărul deputaților trimiși de statele membre diferă în funcție de ponderea demografică a acestora: de la 96 de deputați pentru Germania, la șase pentru cele mai mici țări, printre care Luxemburg, în toate țările fiind votate liste de candidați. Jumătate dintre statele Uniunii impun praguri pentru a avea deputați, printre care Franța, Italia și Polonia.
Pe plan european, primele proiecții electorale urmează să fie disponibile începând de la ora 22.00, ora Bruxelles-ului (20.00 GMT) și se așteaptă ca primele rezultate oficiale să fie comunicate de la ora 23.00, pe site-ul electionsnight2014.eu și Twitter. Niciun rezultat nu va putea fi difuzat în mod oficial înainte de închiderea ultimelor secții de votare, în data de 25 mai, la ora 21.00 GMT, în Italia.
Potrivit celor mai recente estimări făcute publice săptămâna aceasta de site-ul PollWatch, care adună sondaje realizate în cele 28 de state membre ale Uniunii, Popularii ar urma să rămână cel mai mare grup în Parlamentul European, devansându-i pe social-democrați. Astfel, grupul Partidului Popular European (PPE) este creditat cu șansa obținerii a 217 locuri în viitorul PE (cu 58 mai puține decât în 2009), comparativ cu 201 pentru S&D — Alianța Progresistă a Socialiștilor și Democraților (plus șapte locuri).
Euroscepticii își confirmă avansul, cu un total de aproape 100 de locuri, de trei ori mai multe decât în actualul Parlament. Însă această mișcare, clasată în prezent la neafiliați, este extrem de eterogenă, cu partide de extremă dreapta precum Frontul Național din Franța sau PVV din Olanda, formațiuni ultranaționaliste ca Jobbik din Ungaria sau chiar neonaziste precum Zorii Aurii din Grecia, dar și populiști ca de exemplu Mișcarea 5 Stele a lui Beppe Grillo din Italia.
EUROPARLAMENTARE 2014. Stânga radicală, a șasea forță în actualul Parlament, ar urma să înregistreze progrese nete. Cu 53 de eurodeputați, ea ar urma să devină al patrulea grup în legislativul comunitar, imediat în spatele liberalilor (59), dar în fața Verzilor (44), conservatorilor britanici și polonezi (42), toți în pierdere de viteză. Această creștere este mai mare în țările lovite de programe dure de austeritate, cum ar fi Grecia, unde există partidul Syriza, dar și Spania și Irlanda.
După cum notează PollWatch, pe lângă marja de eroare a sondajelor, constituirea de grupuri poate rezerva surprize. Este cazul Mișcării 5 Stele și al celor aproximativ 20 de eurodeputați pe care ar urma să îi obțină, despre care nu se știe din ce grup se vor decide să facă parte. Dacă se vor alătura eurofobilor din Grupul Europa Libertății și Democrației, condus de formațiunea britanică UKIP a lui Nigel Farage, atunci acest grup și-ar putea dubla numărul de eurodeputați și ar intra în lupta pentru cea de-a treia poziție, cu liberalii, care ar putea la rândul lor primi unele întăriri din Franța, Republica Cehă sau Spania.
EUROPARLAMENTARE 2014. Sondajele estimează și o nouă scădere a ratei de participare la vot, care a atins deja la scrutinul de acum cinci ani un record de participare redusă de 43%. Or, în afara faptului că favorizează extremele, absența de la vot contribuie la subminarea legitimității instituțiilor europene.
Sesiunea constitutivă a noului Parlament European, care va decide asupra legilor și modului de cheltuire a bugetului UE în următorii cinci ani, este prevăzută pentru 1 iulie. Noul Parlament urmează să-l aleagă pe noul președinte al Comisiei Europene, executivul Uniunii, iar pentru prima dată șefii de stat și de guvern vor trebui să țină cont de rezultatul alegerilor. Dar, în absența unei majorități clare, șefii de stat și de guvern din UE, care păstrează prerogativa numirii viitorului președinte al Comisiei Europene, pot desemna o personalitate aleasă de ei și nu unul dintre candidații aflați oficial în cursă, Jean-Claude Juncker pentru conservatori sau Martin Schulz pentru socialiști. Sunt în joc, de asemenea, președințiile Parlamentului European și Consiliului European și postul de Înalt Reprezentant al UE pentru politică externă și de securitate.
După o primă reuniune la 27 mai, la doar două zile după alegeri, liderii statelor membre vor trebui să numească oficial viitorul șef al executivului european la Consiliul European din 26-27 iunie, de la Bruxelles.