"Am depus o plângere în calitate de cetăţean, înainte de a fi ministru, împotriva celor cinci membrii ai Comisiei. Este vorba despre Ludovic Orban, Adriana Săftoiu, Aura Vasile, Dumitru Chiriţă şi Taga Claudiu, care au participat la complotul dezvăluit de mass-media zilele trecute", a declarat Elena Udrea.
Ministrul Turismului a declarat că nu se încrede în această comisie cu actuala componenţă. "Respect Parlamentul, respect instituţiile statului, sunt gata să mă prezint în faţa unei comisii chiar PNL-PSD, atât timp cât din această comisie nu fac parte cei care s-au compromis, cei care dovedit au arătat că acţionează abuziv şi ilegal împotriva mea. Câtă vreme în această comisie se regăsesc membri pentru care am depus plângere penală, nu voi merge la audieri", a mai spus Udrea la ieşirea de la Parchet.