"Această măsură numită greşit, după părerea mea, electorată, este una de restructurare a datoriei pentru bun plantici, care au venituri sub medie. (...) O astfel de măsură ajută un milion de oameni care au credite şi sunt sub salariul mediu pe economie", a declarat Liviu Voinea.
"Probabil va intra în vigoare de la 1 iulie. Colega mea doamna Petrescu (Ioana Petrescu, ministrul Finanţelor) lucrează la forma finală a acestei ordonanţe, care va fi în perioada următoare în dezbatere publică şi apoi pe masa guvernului", a adăugat Voinea, la Realitatea TV.
În luna februarie, premierul Victor Ponta a anunţat, la finalul discuţiilor cu Fondul Monetar Internaţional, că Guvernul va aplica un program de stimulare a consumului, care prevede reduceri de impozit pentru persoanele cu creditele restructurate, dar numai după expirarea perioadei de reeşalonare.
Guvernul estimează că această schemă de reduceri fiscale pentru populaţia cu venituri sub medie şi credite bancare ar putea duce la reeşalonarea împrumuturilor pentru aproape un milion de români, iar băncile ar putea reduce ratele la credite cu până la 4 miliarde de lei în 2014.