Marţi, în urma necropsiei, medicii legişti au pus concluzia: "moartea numitei a fost violentă, ea s-a produs prin contuzie şi hemoragie meningo-medulară cervicală, urmare a unei fracturi de coloană cervicală, survenită în cadrul unui politraumatism, prin lovire cu corpuri dure. Între leziunile cervico-medulare și mecanismul de producere a morţii există o legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată. Moartea poate data din 30.11.2014".
Oamenii legii au constatat faptul că interiorul locuinţei fusese distrus în proporţie de 95%. Principalul suspect în acest caz, Ilie T., de 18 ani, din Oltina, a fost prins de poliţişti în noaptea de miercuri spre joi. Acesta era vecin cu victima, nu avea ocupaţie şi avea antecedente penale. Tânărul şi-a recunoscut fapta, spunându-le poliţiştilor că a omorât-o pe bătrână, i-a furat 30 de lei după care a incendiat locuinţa intenţionat pentru a şterge urmele, scrie cugetliber.ro.
Individul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.