"Au fost validate două candidaturi pentru funcția de președinte executiv: Constantin Niță și Valeriu Zgonea, 15 candidaturi pentru funcțiile de vicepreședinți alocate bărbaților, deci pentru zece locuri, șase candidaturi înregistrate și validate pentru cele patru locuri de vicepreședinți alocate Organizației de Femei, inclusiv a doamnei Ecaterina Andronescu. A fost validat dosarul de candidatură, a ajuns puțin mai târziu la comisie.
Vor fi buletine de vot separate, pe culori diferite. Vor fi trei buletine de vot pentru președintele executiv, pentru vicepreședinți, patru pentru femei, zece pentru bărbați și unul pentru președintele executiv.
La statut au fost câteva modificări: numărul de vicepreședinți care e diferit de cel actual, de asemenea BPN este constituit din cei care sunt aleși, în Congres, respectiv: președinte, președinte executiv și vicepreședinți, în schimb participă de drept, la BPN, cu drept de vot prim-ministrul, președintele Consiliului Națioal, președintele Organizației de Tineret, Organizației de Pensionari, Organizației de Femei, secretarul general și secretarii regionali.
Vor fi secretari regionali câte unul pentru fiecare regiune de dezvoltare. Consiliul Național va avea alte competente, nu va mai fi o structură așa cum e acum: aproximativ 1.200 de delegeți care erau chemați, o dată pe an, să asculte niște discursuri și să adopte niste rezoluții, va deveni o structură de specialitate a PSD, formată din toți parlamentarii partidului, primarii de municipii, orașe și câte trei reprezentanți ai primarilor de comune, din fiecare județ, și vor avea în subordine departamentele de specialitate ale partidului. În statut, vom trece o noțiune, un termen: cod de conduită care va cuprinde nu numai criterii de integritate, dar și de conduită. O să le exprim mult mai bine la congres", a declarat Dragnea, după încheierea ședinței CExN al PSD.