"Așa cum probabil ați aflat, s-a finalizat votul. În Comitetul Executiv, colegii mi-au acordat votul de încredere pentru a putea forma o echipă bună, care să pregătească într-un termen foarte scurt un plan concret de acțiuni atât în teritoriu, cât și în Parlament. De asemenea, un program politic pe termen lung care să ajute la dezvoltarea României în continuare. Una din principalele concluzii ale ședinței de astăzi a fost că PSD este un partid unit care poate trece și peste crize mai mici sau mai mari. Este și motivul principal pentru care sunt aici, împreună cu Rovana. Rovana Plumb rămâne președintele Consiliului Național, un om politic cu o anvergură politică impresionantă, care mai are de spus multe în politică", a declarat Liviu Dragnea.
În acest context, referindu-se la principalele obiective ale PSD pentru următoarea perioadă, Dragnea i-a amintit pe Valeriu Zgonea, Rovana Plumb, Robert Negoiță și Marian Oprișan:
"Lângă mine este Valeriu Zgonea, președintele Camerei Deputaților, un om care cred că trebuie valorizat la maximum (...) atât în ceea ce privește activitatea de președinte al Camerei Deputaților, cât și în ceea ce privește relația cu partenerii noștri strategici. Avem doi oameni în Comitetul Executiv, chiar în Biroul Permanent Național, vicepreședinți care conduc două structuri asociative ale administrațiilor locale: Asociația Municipiilor, condusă de Robert Negoiță și Uniunea Consiliilor Județene, condusă de Marian Oprișan. Rolul lor important este ca împreună cu primarii și cu președinții de Consilii Județene, PSD să înceapă un program de acțiuni concrete atât pentru îmbunătățirea legăturilor aferente în domeniul respectiv, cât și pentru a-i pregăti pentru campania electorală. Rovana Plumb, dincolo de faptul că e președintele Consiliului Național, conduce departamentele partidului și va fi ajutată de noi toți ca această structură să devină o structură eficientă și să furnizeze partidului un set de politici care să ajute PSD".
Pe de altă parte, Dragnea a afirmat că Victor Ponta "va fi sprijinit să rămână premierul României de toți membrii din partid", precizând că îi asigură atât pe colegii de la UNPR, cât și ALDE că PSD "a rămas același partener corect și loial".
"O altă concluzie a CEX de astăzi a fost menținea actului de guvernare, participarea la guvernare. Toți am hotărât să facem tot ce putem ca Victor Ponta să se simtă sprijinuit de un PSD puternic. Va fi sprijinit să rămână premierul României de toți membrii din partid. Am avut o discuție telefonică cu Gabriel Oprea, colegul meu, amicul meu de 15 ani de zile, care sprijină formula care a fost votată, astăzi, în CEX și îl asigur și pe Gabriel Oprea și pe toți colegii de la UNPR de dorința noastră de colaborare onestă și cinstită. Colegilor de la ALDE le transmitem la fel ca PSD: am rămas același partener corect și loial și cred că împreună putem să asigurăm guvernarea pentru această țară", a mai declarat Liviu Dragnea.
Noul președinte interimar al PSD a ținut să sublinieze faptul că "în România e nevoie de echilibru politic" pentru a fi evitate fenomene ca cele din Grecia.
"Unitatea și soliditatea PSD nu sunt importante numai pentru membrii PSD. În România e nevoie de echilibru politic. Un dezechilibru major în stânga poate determina fenomene ca în Grecia. Pentru stabilitatea economică a țării și politică și guvernamentală a acestei țări e important ca PSD, cel mai important partid în România, să fie unit și stabil și așa este. Vreau să îi asigur pe toți colegii mei că, începând de astăzi, în PSD lucrurile nu vor fi schimbate în sensul rău, dimpotrivă (...) Dincolo de micile ieșiri publice, din ultimele zile, începând de astăzi toată lumea se ocupă de treabă. Avem un obiectiv major pentru că nu trebuie să uităm niciodată cele câteva sute de membri pe care le are PSD", a mai spus Dragnea.