UPDATE 16.35: Elena Udrea a fost adusă sub escorta polițiștilor la Arestul central al Poliției Capitalei, ajungând în jurul orei 16:30. Elena Udrea va sta în arestul Poliției Capitalei până când va putea să conteste acestă nouă decizie a magistraților de trimitere după gratii.
Pe drum, fostul ministru le-a arătat ziariștilor, care urmăreau mașina în care se afla, că are cătușe la mâini și le-a spus că nu are voie să vorbească, potrivit Agerpres.
Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nu este definitivă, însă executorie, iar, în aceste condiții mandatul de arestare este pus în executare "de îndată".
Deputatul Elena Udrea a mai stat în arest preventiv, în perioada 11-17 februarie, în dosarul "Microsoft".
Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, ca Elena Udrea să fie arestată preventiv pentru 30 de zile, în dosarul "Gala Bute", pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Decizia este executorie, însă nu este definitivă. Fostul ministru al Turismului a mai stat în arest preventiv, în perioada 11-17 februarie, în dosarul "Microsoft".
Ea s-a prezentat, miercuri dimineaţă, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În jurul orei 9:30, Udrea a ieşit de la Instanţa Supremă. Vizibil emoţionată, Udrea a declarat jurnaliştilor că a dat declaraţii referitoare la lucrurile pe care le-a făcut ca ministru.
"A trebuit să vorbesc despre lucrurile pe care le-am făcut ca ministru şi de care eu sunt mândră. Îmi pare rău că astăzi lucrurile acestea sunt puse sub semnul întrebării din cauza unora care n-au reuşit să înţeleagă nici care a fost rolul lor într-un minister, nici care a fost... Nu sunt chiar cu ochii înlăcrimaţi, dar este trist să vezi ca lucrurile pe care le-ai făcut cu bună-credinţă sunt puse sub semnul întrebării de oameni care au fost acolo. A fost ultimul cuvânt. Sunt dezamăgită de faptul că o mulţime de oameni nu au curajul să-şi asume lucrurile pe care le-au făcut. Mă uit cum o mulţime de bărbaţi afirmă acum că nici nu respirau dacă nu-i lăsa să respire Elena Udrea", a declarat Elena Udrea.
Întrebată dacă există posibilitatea ca la nivelul colaboratorilor săi să fi fost corupţie, aceasta a replicat: "În 2010, am spus public constructorilor să meargă la DNA dacă cineva le cere şpagă în minister. Să meargă la DNA dacă cineva invocă numele meu în faţa lor, dacă cineva invocă numele vreunei firme care ar avea legătură cu mine pentru că lucrurile acestea sigur nu sunt adevărate sau, dacă este vorba de a li se cere şpagă, sigur lucrul acela trebuie să fie reclamat DNA-ului. Aveam informaţii că se întâmpla lucrul acesta în general."
Aceasta a spus că va aştepta decizia magistraţilor acasă: "S-ar putea să dureze, cred ca mă întorc acasă."
"Dacă, în calitate de om politic, am făcut multe greşeli şi multe din lucrurile pe care le fac politicienii nu-mi sunt străine, dar sunt una dintre cei care susţin că trebuie schimbate lucrurile şi trebuie schimbat cadrul legislativ, ca ministru am fost un ministru bun şi îmi asum tot ceea ce am făcut ca ministru. Ca politician, sunt ca aproape orice politician, cu bune şi rele. Dar, ca ministru, am fost un ministru bun. Îmi reproşez multe, dar ce mai contează? Fiecare răspunde pentru ceea ce face", a mai declarat Elena Udrea.
Elena Udrea a ajuns, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7:45, la Instanţa Supremă, unde se judecă cererea DNA de arestare preventivă a acesteia, în dosarul "Gala Bute".
La intrare, Udrea a spus că va da mai multe declarații după terminarea procesului. Întrebată de jurnaliști dacă contează faptul că este susținută de fostul preşedinte Traian Băsescu, Elena Udrea a precizat: "Contează faptul că multă lume mă susține în aceste zile și contează și faptul că mă susține fostul președinte".
De asemenea, ea a fost întrebată dacă se așteaptă să fie arestată. "Sunt deja arestată", a fost răspunsul Elenei Udrea.
Totodată, unul dintre avocații săi, Marius Striblea, a reluat, cu argumente juridice, tema susținută marți, conform căreia votul dat în plenul Camerei Deputaților în cazul solicitării de arestare a deputatului Udrea nu a fost unul dat în conformitate cu legea și a precizat că nu va cere arestul la domiciliu în cazul clientei sale.
Marţi, Elena Udrea s-a prezentat la DNA, pentru a fi audiată în dosarul "Gala Bute", după ce Camera Deputaţilor a avizat ultimele cereri ale procurorilor de urmărire penală şi arestare preventivă a deputatului PMP. Curtea Supremă a decis să ia în discuţie dosarul Elenei Udrea miercuri dimineaţă, la ora 8:00, informează Realitatea TV. În acest timp, avocatul Elenei Udrea susţine că votul din Parlament nu ar fi legal.
Elena Udrea, pe Facebook: Nu mai bine mă ardeţi pe rug?
Marţi, Elena Udrea a postat pe pagina personală de Facebook un scurt text în care întreabă, retoric, dacă nu era mai bine să fie "arsă pe rug", decât să se joace acest "teatru absurd" în care au fost emise opt cereri de arestare preventivă și urmărire penală pe numele său, în două săptămâni, dintre care trei în numai două ore.
"Nu mai bine mă ardeţi pe rug? Opt cereri de arestare preventivă și urmărire penală în două săptămâni formulate de procurori împotriva mea, dintre care trei în numai două ore! Nu există, se pare, un infractor mai mare în România! Totul este făcut pe repede înainte. Zeci de acuzații total nefondate. Numai denunțurile frauduloase ale unor persoane suspectate de fapte ilegale. Toţi cei implicati, chiar dacă fac presiuni dovedite asupra martorilor, sunt liberi. Arestaţi, doar cei care nu au fost de acord să formuleze acuzaţii la adresa mea! Nu mai bine mă ard pe rug decât să mai jucăm acest teatru absurd?", a scris Udrea, pe Facebook.
Băsescu: Am fost acasă la Elena Udrea, în arest. Încerc să o conving că nu am abanadonat-o
Fostul președinte Traian Băsescu a afirmat, marți seară, că vorbește zilnic la telefon cu Elena Udrea și că a fost la ea acasă, în arestul la domiciliu, încercând să o convingă că nu a ''abandonat-o''.
Reamintim că Elena Udrea a fost audiată, marţi, la DNA, în legătură cu noile acuzaţii de luare de mită, în dosarul "Gala Bute". Asta după ce Parlamentul a dat aviz pentru urmărirea penală şi arestarea sa.
Fostul ministru al Dezvoltării a afirmat, la ieșirea din sediul DNA, că procurorii i-au adus la cunoștință noile învinuiri în dosarul "Gala Bute", adăugând că se așteaptă la formularea unei propuneri de arestare preventivă.
Udrea a susținut, totodată, că acuzațiile pe care i le aduc procurorii anticorupție se bazează doar pe denunțuri, formulate de ceilalți inculpați din dosarele în care este cercetată.
"Eu constat următorul lucru: toți cei care sunt prinși că au luat șpagă sau că au făcut ceva ilegal este suficient să declare că au dat-o mai departe cuiva și sunt lăsați liberi, bine-mersi. (...) Nu știu, trebuie să spun și eu că am dat ceva cuiva ca să nu mai fiu hărțuită? Categoric nu, dar văd că este ceea ce se întâmplă astăzi, tehnica asta, denunțul, adică recunosc și apoi denunț și spun mai departe că am luat, dar am dat nu știu cui, îi face scăpați pe cei care practică asta (...). În dosarul "Gala Bute", singurul care a rămas în arest este Rudel Obreja, care nu a fost de acord să declare ce i s-a cerut", a declarat Elena Udrea.
Ea a adăugat că nu intenționează să formuleze denunțuri împotriva altor persoane, cu excepția directorului interimar al SRI, Florian Coldea.
"Despre dânsul o să tot fac denunțuri până le ia cineva în serios. Nu am niciun motiv să fac denunț împotriva nimănui, în afară de cel pe care l-am făcut", a spus Elena Udrea.
Unul dintre apărătorii săi, avocatul Marius Striblea, a confirmat că procurorii DNA au început urmărirea penală pentru noi fapte în dosarul "Gala Bute" și că vor formula, cel mai probabil, o propunere de arestare preventivă.
Marius Striblea, avocatul Elenei Udrea, spune că votul acordat de deputaţi pentru urmărirea penală şi arestarea deputatei nu a fost unul legal.
"Statutul deputaților și senatorilor prevede că în astfel de situații votul se dă cu majoritatea membrilor camerei învestite cu această cerere (...). Asta înseamnă că din cei 396 de deputați (...) trebuiau să voteze 199 cel puțin pentru această cerere. După cum știți, au votat doar 170. (...). Orice vot care nu întrunește această majoritate se consideră vot împotrivă, prin urmare am arătat procurorilor că această hotărâre este invalidă și de fapt este o hotărâre de respingere. Deocamdată am afirmat acest lucru și am cerut să acționeze în consecință, să vedem ce or să spună procurorii. Avem și proceduri parlamentare de care vom uza și ne vom adresa cu siguranță și judecătorului, în măsura în care se va face propunere de arestare pe aceste trei presupuse fapte de luare de mită", a explicat Marius Striblea.
Parlamentarii îi răspund avocatului că există o decizie a Curţii Constituţionale care prevede ridicarea imunităţii cu majoritatea celor prezenţi.
"Deocamdată există o lege in vigoare care e invocata de avocat. Avem si o decizie a Curtii care spune contrariul. Ramane ca aceasta chestiune sa fie transata. În acesta conditii toate cererile votate pana acum pot fi contestate. orice poate fi contestat.. Rezultataul il da organul unde este contestat", a declarat Eugen Nicolicea.
Disputa a apărut la o zi după ce Camera Deputaţilor a aprobat noile cereri de avizare a urmăririi penale şi arestare preventivă, pentru noi acuzaţii în dosarul "Gala Bute". Elena Udrea a încercat să-şi convingă colegii să nu fie din nou de acord cu cererea de arestare şi le-a povestit experienţa celor şase zile petrecute în arestul Poliţiei Capitalei.