Sursele au precizat că Bercea a afirmat că fiul său, Florin Anghel, i-a spus că i-a dat lui Mircea Băsescu 600.000 euro ca să-l scape pe el și a aflat despre acest lucru după momentul arestării sale.
Despre banii luați de Mircea Băsescu, el a subliniat că știe de la televizor și din ce i-a relatat fata lui, Izaura Anghel.
"Am fost arestat și nu știu nimic. Eu nu-l bag pe nașu', că nu știu nimic. Eu vreau să se împace copiii mei cu nașu'. E păcat de el, e bolnav, are doi copii, să ne dea banii și să se împace. (...) Eu altceva nu știu'', le-ar fi spus anchetatorilor Bercea, adăugând că nu vrea să fie chemat în instanță ca martor, potrivit surselor citate.
Bercea Mondial ar fi povestit că și-a vândut un teren cu 680.000 euro și niște case înainte să fie arestat și că fiul său nu i-a cerut voie să dea banii din aceste tranzacții.
Potrivit surselor, acesta ar fi precizat că ''nașu a greșit că le-a luat banii și a făcut flagrant".
Bercea Mondial a susținut că o parte din bani ar fi ajuns la președintele Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu, ca să-i reducă pedeapsa cu un an și trei luni, însă acest lucru îl știe tot de la fiica lui, căreia i-ar fi spus Mircea Băsescu.
De asemenea, el le-ar fi declarat procurorilor că l-a sunat pe ''nașu, joi sau miercuri, 18 sau 19 iunie 2014, la 9 sau 10
dimineața'', pentru a-i reproșa că l-a ''pus pe cursă'', iar acesta ar fi negat.
Acesta a mai arătat, în fața anchetatorilor, că banii dați lui Marian Căpățână nu erau pentru a cumpăra societatea Aversa, ci pentru ca Mircea Băsescu să obțină eliberarea lui.
Sandu Anghel a relatat că fiul său i-a spus că Marian Căpățână s-a dus la ei și a susținut că a fost trimis ''de nașul de la Constanța'' să îi dea bani ca să-l scape pe el de pușcărie.