Cifra a fost anunțată la sfârșitul săptămânii trecute în cadrul unui forum internațional de securitate desfășurat la Marrakech. Conform informațiilor prezentate, dintre cei 1.500 circa 450 sunt cetățeni francezi și cel puțin 250 sunt olandezi.
De altfel, din Franța a plecat un contingent important de jihadiști care luptă în prezent alături de gruparea Statul Islamic în Siria și Irak, numărul estimat al acestora fiind de circa 1.800.
Potrivit surselor participante la aceeași conferință, s-au alăturat jihadiștilor alți circa 1.500 de marocani, dar care nu au dublă cetățenie și au reședința stabilă în Maroc. Dintre aceștia, aproape o treime, circa 490, au murit în zona de conflict, iar alți 290 au revenit în Maroc, unde se pare că au fost arestați.
Pe de altă parte, autoritățile de la Rabat au destructurat mai multe celule teroriste și estimează că la ora actuală între 300 și 500 de marocani intenționează să plece în Siria sau Irak pentru a lupta alături de jihadiști. Dar aceste două țări nu sunt singurele spre care se îndreaptă persoanele atrase de islamismul radical, unii marocani recrutați de jihadiști intrând în rândurile grupărilor acestora din Libia, Afganistan și Mali.