Politica· 3 min citire

Dăncilă, după refuzul lui Iohannis: Are ca obiectiv să blocheze activitatea Guvernului

Dăncilă, după refuzul lui Iohannis: Are ca obiectiv să blocheze activitatea Guvernului

Dăncilă, după refuzul lui Iohannis: Are ca obiectiv să blocheze activitatea Guvernului

Realitatea.NET
Scris de Realitatea.NET Publicat: 7 feb. 2019, 23:21

Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi seară la Antena 3, referitor la refuzul președintelui Klaus Iohannis de a o numi ministru al Dezvoltării pe Lia Olguța Vasilescu că o decizie va fi luată privind calea de urmat într-o ședință a coaliției PSD-ALDE.

„Chiar dacă am venit cu altcineva cred că domnul președinte are ca obiectiv să blocheze activitatea Guvernului. Lucru văzut și din faptul că mi-a fost cerută demisia de șapte ori. Toți ochii statelor membre sunt ațințiti asupra României. Ce vrem să arătăm războiul intern sau faptul că România e capabilă să conducă președinția cu succes. Eu speram să am un răspuns pozitiv. E greu de prevăzut care va fi răspunsul președintleui, dar știu că în cadrul coaliției de guvernare e o stare de nemulțumire mare și iritare. Vom avea ședință în coaliția PSD-ALDE și vom lua o decizie. Nu pot să spun care va fi decizia. E adevărat că și dl Dragnea și dl Tăriceanu sunt foarte nemulțumiți, pentru că tot ceea ce i se reproșează Olguței Vasilescu sunt lucruri nereale. Dacă un primar nu are experiență în adminsitrație, atunci cine să aibă?”, a afirmat Viorica Dăncilă, joi seară la Antena 3.

Întrebată ce opinie are despre argumentele invocate de șeful statului în refuzul transmis premierului, Viorica Dăncilă a spus că i se pare incredibil ceea ce i se reproșează Olguței Vasilescu.

„Depinde cum vede aceste cerințe. Fiecare dintyre noi poate le vedem altfel. Depinde ce înseamnă moralitate sau imagine neștirbită pentru domnul președinte. Pentru mine înseamnă tot un blocaj. Mi s-au cerut foarte multe acte. Pentru că tocmai îmi dau seama de responsabilitatea Guvernului pentru România am încercat să am o atitudine pozitivă. Astfel s-a cerut cazier. Actele necesare că este cetățean român, tot ce a cerut domnul președinte. După a venit o solicitare și altă solicitare iar acum vine cu o respingere. Acum a cerut un nou lucru despre cum să fie un membru al Guvernului. Eu cred că responsabilitatea cum trebuie să fie un ministru trebuie să fie a premierului. Iar ceea ce i se reproșează doamnei Olguța Vasilescu mi se pare incredibil. Lipsă de experiență? A fost primar, a fost acceptată de domnul Iohannis prima oară tot ca ministru. E rea credință și boicotare a activității Guvernului. Iohannis trebuie să fie mediator. Cum se vede că de 70 de zile Guvernul României se confruntă cu lipsa a doi miniștri titulari pe Dezvoltare și Transporturi? Toate statele se uită spre noi cum vom gestiona dosarele. Avem miniștri interimari, dar preia un ministru, termină alt ministru. Se fac negocieri cu raportori din umbră. Trebuie să ai o strategia”, a explicat șeful Executivului.

Președintele Klaus Iohannis a transmis, joi, într-o scrisoare adresată premierul Viorica Dăncilă, că respinge numirea Olguței Vasilescu pentru Ministerul Dezvoltării, motivând că nu are pregătirea necesară. Șeful statului solicită o altă propunere pentru vicepremier și Dezvoltare.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Politica