UPDATE "Vă rog să confirmați că cei de la conducerea ISU București au fost demiși și că nu mai au ce căuta în conducerea ISU sau în ISU ca atare pentru că e păcat ca din cauza unor astfel de comportamente săpăm la credibilitatea unei instituții care se află în prima linie a serviciului public. Am înțeles că a fost suspendată conducerea, vreau să mă asigur că este demisă și că niciodată cei care au fost la conducerea ISU București nu se mai pot întoarce. Știu că sunt niște reguli la militari, dar vreau să mă asigur că cei care au fost la conducerea ISU nu mai au ce căuta în sistem", i-a transmis Cioloș ministrului Tobă, la începutul ședinței săptămânale de guvern.
Premierul a afirmat că la ISU București sunt "probleme structurale și nu doar o situație punctuală" și le-a solicitat ministrului și secretarului de stat în MAI Raed Arafat să prezinte în perioada imediat următoare un plan de restructurare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
"Sunt deficiențe care vor trebui corectate și mă bucur că în programul de guvernare, fără să avem toate aceste elemente pe care le avem acum, am introdus și obiectivul de a reforma ISU. (...) O să vă rog să transmiteți domnului Arafat că aștept de la dânsul, în perioada imediat următoare, un plan de reformă și de restructurare a ISU, mai ales pe partea de prevenire, unde înțeleg că sunt sincope", a precizat Cioloș. Prim-ministrul a mai spus că, în opinia sa, situația creată nu este una singulară, ci se mai regăsește și în alte locuri în țară.
"Eu am aflat astăzi și înțeleg că și domnul Arafat a aflat aseară faptul că cei de la ISU București, pe partea de prevenire, fuseseră deja informați de problemele de la clubul Colectiv. În loc să meargă acolo și să ia măsurile necesare au mai adăugat o hârtie la birocrația noastră obișnuită, le-au trimis prevederile legale celor de la clubul Colectiv, spunându-le ce să facă, fără să verifice concret pe teren. Sunt aproape convins că nu e o situație singulară. Probabil nu e doar la București și de asta aș vrea să văd în perioada imediat următoare din partea dlui Arafat — și vă rog să vă implicați și dvs personal — o analiză și un plan de acțiune acolo pentru o restructurare a ISU", i-a mai transmis Cioloș ministrului de Interne.
Ministrul Afacerilor Interne, Petre Tobă, i-a spus premierului că secretarul de stat Raed Arafat a fost informat, marţi, că încă de la sfârşitul lunii septembrie o societate comercială care organiza evenimente în Clubul Colectiv a informat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi conducerea ISU Bucureşti că acolo urmează să aibă loc un eveniment la care ar fi urmat să participe foarte mulţi oameni.
”În momentul în care am avut această informaţie, i-am cerut domnului secretar de stat ca toată situaţia de fapt să fie înaintată de urgenţă la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi valorificată la dosarul penal al cauzei şi întrega conducere a ISU Bucureşti-Ilfov a fost pusă la dispoziţie până la definitivarea situaţiei, urmând ca în cursul zilei de astăzi să împuternicim pe altcineva să asigure continuitatea comenzii la structura respectivă”, a declarat Tobă.
Conducerea ISU București a fost suspendată din funcție ca urmare a incendiului din clubul Colectiv, anunță un comunicat al IGSU. Motivul: ISU știa de existența clubului Colectiv, dar nu a luat nicio măsură pentru asigurarea securității în local. ISU fusese înștiințat de existența clubului printr-o adresă a firmei EMAGIC, care anunța organizarea unui festival în clubul Colectiv, cu câteva săptămâni înainte de incendiu. UPDATE: Premierul Dacian Cioloș a cerut demiterea conducerii ISU.
ISU știa de existența clubului Colectiv din București, în ciuda faptului că șefii instituției și chiar secretarul de stat din MAI Raed Arafat au susținut repetat că respectivul club nu se afla în baza de date.
Adevărul a ieșit la iveală după o anchetă publicată de Tolo.ro, care a descoperit existența unui fax trimis de firma EMAGIC către IGSU, care anunțat organizarea unui eveniment în clubul Colectiv, cu aproximativ o lună înainte de concertul care s-a sfârșit tragic.
Miercuri dimineață, IGSU a transmis un comunicat în care a anunțat și măsurile luate în urma dezvăluirilor - suspendarea conducerii și desemnarea unor noi șefi temporari.
Conducerea ISU BUcurești Ilfov era asigurată de Colonelul Guță MIhai Mirel - Inspector șef, Lt. colonelul Șchiopu Orlando - prim adjunct, și Lt. colonelul Aldoiu Giani, adjunct.