Prima generaţie a Daciei Logan a ajuns să fie fabricată şi în India, printr-un parteneriat dintre Renault şi Mahindra&Mahindra. Relaţia dintre cele două companii auto nu a durat prea mult, dar Logan-ul continuă să fie fabricat de indieni, purtând numele de Verito. Ba chiar a trecut şi printr-un facelift recent.
Iată că modelul 100% electric Verito (sau, mai pe înţelesul tuturor, ”Logan-ul indian” electric) urmează să ajungă în producţia de serie din 2015, urmând a beneficia de un pachet tehnic provenind de la un model mult mai mic, Mahindra e2o - adică maşinuţa de oraş dezvoltată de Reva.