CURS BNR. Cursul de schimb a urcat la 4,5200 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare, pe rulaje în media unei zile obişnuite, iar dealerii cred că deprecierea leului ar putea fi influenţată doar marginal de ruperea USL, întrucât jucătorii locali anticipau ieşirea PNL din coaliţia de guvernare.
CURS BNR. Analiştii ING Bank au afirmat încă de marţi dimineaţă că "o despărţire formală" a alianţei de guvernare ar putea împinge pentru scurt timp cursul de schimb spre 4,55 lei/euro, aproape de nivelul maxim din acest an.
"Credem, însă, că o astfel de mişcare va fi temporară, întrucât ne aşteptăm ca banca centrală să continue tiparul sterilizării excesului de lichiditate din piaţă, mai ales în condiţiile în care o astfel de activitate este motivată de recentele intrări de fonduri europene", au afirmat analiştii ING Bank citaţi de Mediafax.
CURS BNR. Dealerii cred că deprecierea uşoară a leului este determinată de un cumul de factori printre care ruperea coaliţiei de guvernare, decisă marţi seară prin ieşirea PNL din USL, dar şi de reintrarea Hidroelectrica în insolvenţă, de decizia Executivului de a plăti din buget o parte datorii la unele companii de stat, dar şi de situaţia incertă în care se află Ucraina.
CURS BNR "Singura noutate despre ruperea USL pare să fie că aceasta este o certitudine şi pentru jucătorii internaţionali, pentru că piaţa locală a luat încă de săptămânile trecute o astfel de posibilitate în calcul şi am putea spune că ruperea coaliţiei de guvernare era «priced-in». Jucătorii stăini nu par să fie prezenţi în piaţă, ei nu sunt activi nici pe pieţele din regiune, având în vedere incertitudinile din Ucraina", a afirmat un dealer.
CURS BNR Alt dealer consideră că BNR nu intervine indirect în piaţă, întrucât cursul nu a crescut semnificativ, însă nu exclude posibilitatea unei intervenţii dacă rata de schimb se va apropia de 4,55 lei/euro.
"Volumele de tranzacţionare pe piaţa locală din prima oră a şedinţei de astăzi sunt ceva mai mari decât cele din aceeaşi perioadă a zilelor precedente, când au fost foarte reduse, însă sunt în media unei şedinţe obişnuite. Întrucât volumele de tranzacţionare nu sunt foarte ridicate, este greu de spus dacă BNR intervine indirect sau nu în piaţă. Rămâne de văzut dacă banca centrală va interveni sau nu, poate doar dacă cursul se va apropia de 4,55 lei/euro, pentru că pe de o parte ar steriliza din excesul de lichiditate care a crescut odată cu intrarea fondurilor europene", a spus dealerul.
CURS BNR Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a crescut marţi cu 0,72 bani (0,16%) şi a ajuns la 4,5173 lei/euro. În precedentele două şedinţe, rata de referinţă leu/euro a scăzut cu 1,38 bani (0,3%), la 4,5101 unităţi, după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, de 4,5239 unităţi, în contextul amplificării tensiunilor din coaliţia de guvernare.
CURS BNR. Cursul de schimb leu/euro a crescut uşor spre 4,52 lei/euro în prima oră a şedinţei interbancare de marţi, o zi în care se aşteaptă decizia PNL de ieşire de la guvernare şi destrămarea alianţei de la putere, USL.
CURS BNR. În jurul orei 10:30, pe piaţa interbancară, euro era cotat la 4,5160 - 4,5180 lei, cu 0,65 bani (0,14%) peste nivelurile de luni din jurul orei 16:30. În scădere faţă de euro erau şi zlotul şi forintul, care se depreciau cu aproape 0,2% şi, respectiv, 0,3%, potrivit Mediafax.
Dobânzile afişate marţi dimineaţă de băncile comerciale pentru plasamentele în lei pe termen de o zi au scăzut la 1,5% - 2,5% pe an, după ce luni ratele medii ale dobânzilor pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au crescut la 2,71% - 3,21% pe an, în prima şedinţă a actualei perioade în care băncile trebuie să constituie rezervele minime obligatorii cerute de BNR.
"Probabil că în piaţă au fost introduse o parte din fondurile europene încasate săptămâna trecută, iar asta a dus la creşterea execedentului de lichiditate din piaţă şi, implicit, la scăderea dobânzilor", a afirmat un dealer.
CURS BNR. Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a scăzut luni pentru a doua şedinţă consecutiv, la 4,5101 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au fluctuat uşor în jurul nivelului de 4,51 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume foarte reduse.
CURS BNR. În ultimele două şedinţe, rata de schimb a scăzut cu 1,38 bani (0,3%), după ce joi a atins cel mai ridicat nivel din ultimele trei săptămâni, de 4,5239 lei/euro, în contextul amplificării tensiunilor din coaliţia de guvernare.
CURS BNR. Leul s-a întărit luni şi în raport cu dolarul american, rata de schimb coborând cu 1,82 bani (0,55%), de la 3,2955 lei/dolar la 3,2773 lei/dolar.
"În vreme ce diminuarea tensiunilor politice din Ucraina în week-end ar putea să ajute în continuare, evenimentele politice locale vor menţine probabil presiune pe leu. Disensiunile din alianţa aflată la guvernare nu par mai aproape de rezolvare astăzi, cu o zi înaintea datei stabilite de liberali pentru a părăsi Guvernul în cazul în care socialiştii nu sunt de acord cu restructurarea Executivului. În vreme ce liberalii au renunţat la cererea de rupere a alinţei dintre socialişti şi celelate partide mai mici din coaliţia de guvernământ, acest lucru se pare că nu i-a adus pe socialişti mai aproape de propunerile liberalilor. Pe de altă parte, potenţialele efecte negative cauzate de mediul politic ar putea fi limitate de absorbţia semnificativă de fonduri europene din această lun", au afirmat analiştii ING Bank, citaţi de Mediafax.
Ministerul Fondurilor Europene a anunţat vineri că România a încasat, joi, peste 830 milioane euro de la Comisia Europeană, cei mai mulţi bani ajungând la Programul Operaţional Sectorial Transport (506,2 milioane euro). Comisia a rambursat României peste 900 milioane euro în acest an, fondurile încasate în luna februarie depăşind precedentul record (de peste 700 milioane euro) din luna iulie a anului trecut.
"În vreme ce aceste intrări recente reprezintă circa 30% din totalul de anul trecut, nu pare că reprezintă şi începutul unei tendinţe, întrucât estimăm că diferenţa dintre declaraţiile de cheltuieli trimise spre decontare la CE şi sumele primite s-a redus la circa 500 milioane euro, în vreme ce plăţile interne în avans către beneficiari sunt acum mai mari cu doar 1,5 miliarde euro decât intrările totale, cea mai mică diferenţă în trei ani de date disponibile. Totuşi, o astfel de sumă (830 milioane euro - n.r.) creşte semnificativ rezervele valutare ale BNR, oferind muniţie importantă pentru intervenţii valutare, chiar în contextul sterilizării cheltuielilor Ministerului de Finanţe realizate din fonduri europene. Dacă, însă, BNR decide să nu intervin în piaţa valutară, intrările masive de fonduri europene se vor traduce în lichiditate adăugata peste presupusul exces care există deja în piaţă", mai spun analiştii ING Bank.
CURS BNR. Cursul a urcat la 4,51 lei/euro la deschiderea şedinţei, iar în prima oră a urcat până aproape de 4,53 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse, iar dealerii spun că deprecierea leului este determinată în principal de accentuarea tensiunilor politice în cadrul coaliţiei de guvernare, informează Mediafax.
CURS BNR. La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,51 lei, cu 1 - 1,05 bani (0,23%) peste nivelurile de la închiderea sesiunii precedente, de 4,4995 - 4,5000 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a continuat să crească şi s-a îndreptat spre 4,53 lei/euro, în cadrul unor tranzacţii cu volume reduse. Cursul a fost sub 4,53 lei/euro în ultimele trei săptămâni.
"Deprecierea este determinată în principal de accentuarea tensiunilor din USL, pentru că dacă miercuri rata de schimb a fost în jurul nivelului de 4,49 lei/euro până la conferinţa de presă a preşedintelui PNL, Crin Antonescu, după declaraţiile acestuia cotaţiile au urcat pe piaţă peste 4,5 lei/euro. Rămâne de văzut dacă BNR va interveni (indirect - n.r.) pentru temperarea deprecierii leului, pentru că acum deprecierea leului este determinată de această criză politică, iar orice poziţie ar lua BNR, fie că va interveni sau nu, ar putea fi interpretată că ia partea fie a coaliţiei de guvernare sau a preşedintelui Băsescu. Deocamdată nu se văd semne ale vreunei intervenţii", a afirmat un dealer.
După prima oră a şedinţei interbancare de la Bucureşti, zlotul şi forintul se depreciau cu câte 0,4% în raport cu euro, în principal din cauza escaladării violenţelor din Ucraina.
CURS BNR. Cursul de schimb a urcat din nou aproape de pragul de 4,5 lei/euro pe piaţa interbancară, deprecierea leului fiind în linie cu mişcarea înregistrată de monedele statelor din regiune, determinată de retragerea investitorilor din Ucraina, în contextul escaladării violenţelor din această ţară.
CURS BNR. Cursul de schimb leu/euro a urcat miercuri 19 februarie la valoarea de 4,4916, potrivit cotaţiei anunţate de BNR. Leul s-a apreciat însă în raport cu dolarul american, acesta fiind cotat la 3,2674 lei pentru un dolar.
CURS BNR. Cursul de schimb leu/euro a scăzut uşor sub 4,49 unităţi la deschiderea şedinţei interbancare de marţi şi a rămas sub acest nivel în prima oră, într-o piaţă liniştită şi cu volume foarte reduse de tranzacţionare, potrivit dealerilor, citaţi de Mediafax.
CURS BNR. La debutul şedinţei euro a fost tranzacţionat la 4,4870 lei, cu 0,3 - 0,5 bani (0,07% - 0,11%) sub nivelurile de la închiderea sesiunii precedente, de 4,4900 - 4,4920 lei/euro. Ulterior, rata de schimb a crescut uşor la 4,4885 lei/euro, în cadrul unei tranzacţii, acesta fiind şi nivelul maxim atins în prima oră a şedinţei.
CURS BNR. Cursul de referinţă anunţat luni de Banca Naţională a României (BNR) a crescut cu 0,92 bani (0,21%), la 4,4905 lei/euro. Totodată, rata de schimb leu/dolar american a urcat cu 0,37 bani (0,11%), de la 3,2721 lei/dolar la 3,2758 lei/dolar.
Leul s-a depreciat şi în raport cu francul elveţian, cursul de referinţă avansând de la 3,6655 lei/franc la 3,6749 lei/franc. Cursurile de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
CURS BNR. Potrivit primelor estimări ale Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate vineri dimineaţă, Produsul Intern Brut (PIB) a crescut anul trecut cu 3,5%, semnificativ peste cele mai recente prognoze ale autorităţilor (2,8%) şi analiştilor, după un avans de 5,2% în ultimul trimestru, faţă de octombrie-decembrie 2012.
CURS BNR. Atât creşterea anuală, cât şi cea trimestrială au surprins plăcut jucătorii, astfel că rata de schimb a început să scadă, iar în jurul orei 10:20 schimburile se realizau la 4,4795 - 4,4815 lei/euro.
CURS BNR. "Probabil că ar fi contat şi mai mult aceste date dacă nu exista incertitudinea politică", a spus un dealer. În acelaşi timp, zlotul şi forintul erau în scădere cu până la 0,5% în raport cu euro.
CRIZA POLITICĂ aruncă din nou LEUL în ghearele monedei EURO
CURS BNR. LEUL s-a depreciat semnificativ în ultimele 24 de ore, cursul ajungând iarăşi aproape de cota 4,5 lei/euro, în condiţiile în care criza politică din interiorul USL s-a adâncit, iar Guvernul a rămas cu mai multe portofolii vacante de miniştri, două dintre ele pe poziţii esenţiale pentru economia românească: Finanţele şi Ministerul Economiei.
CURS BNR. Cursul de referinţă anunţat de Banca Naţională a României (BNR) a urcat pentru a doua zi consecutiv şi a ajuns la 4,4926 lei/euro, într-o piaţă unde cotaţiile au urcat peste 4,49 lei/euro pentru prima dată în ultimele aproape două săptămâni, urmând linia monedelor statelor din regiune.
CURS BNR. Rata de schimb anunţată joi este cu 1,47 bani (0,33%) peste cea publicată miercuri, de 4,4779 lei/euro.
În ultimele două şedinţe, leul s-a depreciat cu 0,45% în raport cu euro luând în calcul cursurile de referinţă anunţate de BNR. Rata de joi este cu 2,03 bani peste cea de marţi, de 4,4723 lei/euro.
"Îîntr-o perspectivă regională, leul a avut evoluţii mai slabe în ultimele două zile, pe măsură ce turbulenţele în scădere din climatul extern au făcut loc tensiunilor politice interne", spun analiştii ING Bank citaţi de Mediafax.
CURS BNR. Cursul anunţat joi de BNR este de 4,4926 lei/euro, faţă de cotaţia de 4,4779 lei/euro afişat ieri de BNR. Leul s-a depreciat şi în raport cu dolarul american, cursul ajungând la 3,2863 lei pe dolar.
CURS BNR. Pentru luni, banca centrală a publicat un curs de 4,4754 lei/euro. Leul s-a apreciat uşor şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă coborând de la 3,2851 lei/dolar la 3,2713 lei/dolar.
CURS BNR. Cursul de referinţă leu/franc elveţian a coborât, de asemenea, de la 3,6595 lei/franc la 3,6537 lei/franc.
Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
CURS BNR. CURSUL VALUTAR pentru moneda euro, anunţat de Banca Naţională luni, 10 februarie, a coborât la nivelul de 4,4754 lei/euro. BNR a publicat vineri un curs de referinţă de 4,4824 lei/euro, după ce în sesiunea precedentă cursul a fost de 4,4669 lei/euro.
CURS BNR. LEUL s-a depreciat, EURO se apropie iarăşi de 4,5 lei
CURS BNR. Moneda naţională s-a depreciat în prima parte a sesiunii interbancare, în linie cu regiunea, astfel că Banca Naţională a României (BNR) a publicat un curs de referinţă cu 1,55 bani mai mare, de 4,4824 lei/euro. În sesiunea precedentă, cursul a fost de 4,4669 lei/euro.
CURS BNR. Leul s-a depreciat uşor şi în raport cu dolarul american, cursul de referinţă urcând joi de la 3,3021 lei/dolar la 3,3040 lei/dolar. Cursul de referinţă leu/franc elveţian a urcat, de asemenea, de la 3,6541 lei/franc la 3,6639 lei/franc.
CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
CURS BNR. Ratele de schimb leu/dolar şi leu/franc elveţian sunt calculate de BNR în funcţie de paritatea leu/euro şi cotaţiile de schimb euro/dolar şi euro/franc elveţian.
CURS BNR. Deprecierea monedei naţionale este în linie cu valutele din regiune, după ce Curtea Constituţională a Germaniei a înaintat către Curtea Europeană de Justiţie dosarul privind constituţionalitatea programului nelimitat de achiziţii de obligaţiuni al Băncii Centrale Europene, după ce a ajuns la concluzia că programul depăşeşte mandatul băncii.
CURS BNR. Programul de tranzacţii monetare directe a fost anunţat în luna septembrie a anului 2012, la apogeul crizei datoriilor de stat, şi este considerat un determinant cheie al calmării pieţelor şi stabilizării monedei euro după o perioadă în care se vorbea despre ieşirea Greciei din zona euro. Programul nu a fost utilizat până acum.
CURS BNR. Ratele medii ale dobânzilor afişate pentru depozitele atrase (ROBID) şi plasate (ROBOR) în lei pe termen de o zi au coborât de la 3,43 - 3,93% la 3,11 - 3,61% pe an.
CURS BNR. În acelaşi timp, ratele medii ale dobânzilor pentru plasamentele pe termen de o săptămână se plasau la 3,24 - 3,74% pe an, în scădere de la 3,49 - 3,99% pe an în ziua precedentă. Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, a crescut uşor însă, de la 3,57% pe an la 3,5% pe an.