Cu toate acestea, conform cercetării KeysFin, 13% dintre participanții la studiu au evitat să caracterizeze evoluția economică din 2015, considerând că sunt prea multe necunoscute la mijloc ca să își poată face o părere din start.
Evoluție pozitivă înseamnă, în opinia celor chestionați, o dezghețare a relațiilor de business, a investițiilor de stat și private, în general o deblocare a banilor din economie.
În ceea ce privește principalele provocări ale anului 2015, cei mai mulți manageri (70%) le-au identificat pe cele de ordin fiscal (posibila majorare a taxelor și impozitelor). Pe lista riscurilor din acest an s-au mai încadrat evoluția economică mondială, remarcată de 23% dintre investitorii chestionați, evoluția principalelor valute (27%), blocajul financiar (45%) și situația de pe scena politică (34%).
La întrebarea 'Cum este văzută România din afară, din punct de vedere al atractivității economice, în comparație cu țările din regiune?', majoritatea celor intervievați au fost rezervați (42%), menționând drept principala problemă lipsa de predictibilitate a mediului fiscal. Pe lista bilelor negre au mai fost incluse rata TVA mai mare decât în Bulgaria, blocajul financiar, birocrația și absența unei infrastructuri de transport la standarde occidentale.
În privința atuurilor, România se remarcă, în ochii investitorilor chestionați de KeysFin, mai ales prin costurile reduse ale forței de muncă și calitatea acesteia, prin oportunitățile de business în principal în segmentul agricol și prin poziția geostrategică din regiune (membră UE, port la Marea Neagră, transport ieftin pe Dunăre).
Potrivit barometrului privind percepția investitorilor asupra mediului de afaceri, leul va urma în 2015 o evoluție destul de liniștită. Euro va evolua în limitele a 4,45 — 4,50 lei, cu mici fluctuații în primăvară și în toamnă. Majoritatea investitorilor s-au declarat convinși ca BNR va reuși să țină moneda națională în frâu, având în vedere intenția de a trece la euro și că, din punct de vedere al riscului valutar, acesta va rămâne la un cost controlabil, bineînțeles dacă evoluția externă și cea internă, mai ales cea politica, se vor afla pe o linie constantă.
Întrebați fiind ce măsuri le-ar solicita guvernanților în 2015, menite a asigura stabilitatea economică și a impulsiona business-ul autohton, oamenii de afaceri au vorbit în primul rând despre predictibilitate, un Cod Fiscal 'bătut în cuie, reducerea birocrației în aparatul de stat.
Barometrul privind percepția investitorilor asupra economiei românești a fost realizat în perioada 1-31 decembrie 2015, pe un eșantion reprezentativ de 150 de oameni de afaceri, acționari, directori executivi și financiari din firme din diverse domenii de activitate, de la comerț, la servicii financiare, agricultură, energie, confecții, IT.