CRIN ANTONESCU. "Domnul Ponta nu este, nici prin funcţie, nici prin situaţia sa în general, în vreo calitate să fie de acord sau să nu fie de acord, să aşeze dânsul cum doreşte propunerile PNL. Domnul Ponta ca prim-ministru are într-adevăr, şi i-am respectat întotdeauna acest drept, dreptul de a spune: «Cutare om mi se pare incompetent, nu pot să lucrez cu el şi aşa mai departe». Domnul Ponta a spus despre toţi aceşti oameni că sunt foarte buni, cu precădere Klaus Iohannis, s-a întrecut cu domnul Băsescu în a saluta venirea lui Klaus Iohannis în Guvern şi ca atare pe poziţiile pe care noi le deţinem şi la care noi avem dreptul nu domnul Ponta face ordine. Asta e o chestiune simplă şi pe care cred că până la urmă o va înţelege toată lumea", a declarat Antonescu.
Liderul PNL a precizat că liberalii nu au solicitat extinderea poziţiilor din Guvern, ci menţinerea actualelor poziţii pe care PNL le-a deţinut şi le deţine în Guvern.
"Pe scurt, şi simbolic spus, încă o dată, rămâne cum am vorbit. Domnul Ponta are de ales, simbolic, repet, între Klaus Iohannis şi Dan Voiculescu", a mai precizat liderul PNL.
VICTOR PONTA a declarat, luni, după o întâlnire a liderilor USD în Biroul preşedintelui Camerei, că vrea ca USL să rămână unită, o variantă posibilă fiind rămânerea pe structura din 2012 a Guvernului, cu Klaus Iohannis la Interne, sau vicepremier şi ministru de Finanţe.